Casa Gucci , care ne-a obișnuit cu campanii percutante de imagine în ultimii ani, revine, distribuind-o într-una dintre reclamele sale pe una dintre cele mai iconice actrițe de la Hollywood, Tippi Hedren.
Fostă manechină, dar cunoscută mai ales datorită muncii ca actriță și devenită iconică prin intermediul rolului din Păsările’, din 1963, pentru care a câștigat și un Glob de Aur, Tippi Hedren este în același timp și fondatoarea unei dinastii hollywood-iene. Ea este mama actriței Melanie Griffith, și bunica Dakotei Johnson, și ea, de altfel, o obișnuită a campaniilor Gucci.
Despre Hedren merită să mai spunem că a fost dintotdeauna o susținătoare aprigă a drepturilor animalelor – în 1969, în vreme ce filma în Africa, a devenit atentă la problemele cu care se confrunta fauna din zonă și a demarat un proiect amplu. Filmul Roar’, lansat în 1981, The Roar Foundation și The Shambala Preserve, un habitat de 32 de hectare dedicat în întregime vietăților sălbatice și conservării leilor și tigrilor, sunt doar câteva dintre demersurile ei în acest sens.
Ah, și să nu uităm că actrița a fost una dintre vocile care s-au ridicat împotriva regizorului Alfred Hitchcock. În cartea ei, Tippi: A Memoir’, Tippi Hedren a detaliat felurile în care respectatul regizor obișnuia să o agreseze sexual pe platourile de filmare de la Păsările’ și Marnie’, dezvăluind comportamentul inadecvat al acestuia, care, în final, a condus și la încetarea colaborării dintre cei doi.
Și iată că acum directorul creativ al brand-ului Gucci, Alessandro Michele, o distribuie pe Tippi Hedren în campania publicitară pentru ceasuri și bijuterii a casei. Dincolo de faptul că nu suntem obișnuiți să vedem prea des persoane trecute de o anumită vârstă în campanii publicitare (deși în ultimii ani s-au făcut progrese în acest sens, un bun exemplu fiind distribuirea autoarei Joan Didion într-o campanie Celine), e o bucurie să o revedem pe Tippi Hedren în prim planul modei, mai cu seamă că s-a dovedit, de-a lungul timpului, atât de influentă în această zonă. Practic, designerii, hairstiliștii și toți iubitorii de modă o folosesc constant drept referință. Ca să nu mai vorbim de miile de costume de Halloween pe care le-au generat ținutele ei din „Păsările'.
În imaginile care au apărut până acum, Tippi Hedren pare o clarvăzătoare care ghicește într-un glob de cristal și în palmă, alături de Victoria Schons, Emily Unkles, Tom Atton Moore și Tex Santos-Shaw. Imaginile au fost suprinse de Colin Dodgson. Și trebuie să recunoaștem că Tippi Hedren arată fabulos!
Citește și:
Cele mai frumoase familii de la Hollywood
Foto: PR