Tinuta lui Brigitte Macron, comentata de Maurice Munteanu

Maurice Munteanu analizeaza tinuta purtata de Brigitte Macron, sotia Presedintelui Frantei, in cadrul vizitei oficiale din Romania.

O tinuta in cel mai pur stil Brigitte – da, cred ca deja putem vorbi despre stilul Brigitte Macron. Apreciez foarte mult aceste ansambluri 60s si, in special, jachetele cu fermoar, marca Louis Vuitton, piese destul de greu de integrat intr-o garderoba relativ sobra.


 

Sigur, mi-ar fi placut sa aiba parul desfacut si sa afiseze acea coafura atat de relaxata, atat de stylish, pe care nu o vad, din nefericire, decat la Paris. Oricum, Brigitte Macron arata impecabil!

 

Eram in vacanta la Viena cand am vazut un teaser despre coperta pe care Elle Franta urma sa o realizeze cu Brigitte Macron. Entuziasmat, le-am spus prietenilor mei ca, pentru mine, Brigitte Macron a aparut ca o revelatie – nici macar nu ma pot gandi la doamna Macron ca la sotia presedintelui. O percep mai degraba ca pe un personaj dintr-un film de Claude Chabrol. Daca stau bine sa ma gandesc cred ca ar fi putut sa apara cu succes in „LEnfer' sau in „Le Boucher'. Ar fi stralucit, fara doar si poate.


Exista chiar si o teorie dezvoltata de Carine Roitfeld despre parizianca vs. frantuzoiaca. Or, tocmai asta inspira Brigitte Macron – nu atat imaginea pariziencei, cat imaginea acea cinematografica, rafinata, vag viciata a frantuzoaicei. M-a amuzat teribil atunci cand incepusera „pariurile', imediat dupa numirea lui Macron – oh, are riduri, oh, are 64 de ani, oh, este prea operata, oh, oh, oh!

Mie mi se pare impecabila, si atat. Brigitte Macron este ca o gura de aer proaspat, imbracata in ansamblurile ei minimaliste, saizeciste, semnate Louis Vuitton. Coafura ei ce va deveni, sunt convins, o semnatura, spune tot despre imaginea pe care ar trebui sa o aiba o femeie cu o astfel de expunere. Cat despre varsta si/sau diferenta de varsta dintre ea si presedinte, propun sa nu ne transformam intr-un comitet de 'tate' care nu au altceva de facut decat sa analizeze cine mai trece pe ulita intr-o zi de duminica. De ce? Cum de ? Pentru ca Brigitte Macron este imperiala!

PS. Intre timp am aflat ca Elle Franta a vandut 3 milioane de exemplare cu doamna Macron pe coperta. Quod erat demonstrandum!


Citeste si:
Brigitte Macron: confesiuni in exclusivitate despre relatia cu Emmanuel Macron

Foto: Hepta, Vlad Chirea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people