Timothée Chalamet, primele declarații despre acuzațiile de agresiune sexuală ce i-au fost aduse colegului său, Armie Hammer

Armie Hammer a fost acuzat în 2021 de viol și canibalism.

Timothée Chalamet a vorbit pentru prima oară despre acuzațiile de agresiune sexuală care i-au fost aduse lui Armie Hammer, colegul său din filmul Call Me by Your Name. În 2021, mai multe femei l-au acuzat pe Hammer de viol și canibalism. La scurt timp după ce aceste declarații au ieșit la iveală, Chalamet a început să filmeze Bones and All, un film ce prezintă povestea de dragoste dintre doi canibali. Așa cum era de așteptat, mulți s-au întrebat dacă personajul lui Chalamet a fost inspirat de Hammer. Într-un nou interviu oferit publicației GQ, Timothée a abordat acest subiect, precizând că noul său film nu are absolut nimic de-a face cu povestea lui Hammer.


„Vreau să spun, care erau șansele ca noi să dezvoltăm acest lucru (când a apărut povestea cu Hammer)?', a spus Chalamet pentru GQ, adăugând că filmul se bazează, de fapt, pe cartea scrisă de Camille DeAngelis în 2015.

„M-a făcut să mă simt ca și cum, acum chiar trebuie să fac asta, pentru că, de fapt, se bazează pe o carte'.

Întrebat cum se simte în legătură cu acuzațiile care îi sunt aduse lui Hammer, Chalamet a recunoscut: „Nu știu. Lucrurile astea sfârșesc prin a fi clickbaited atât de intens. Dezorientat este un cuvânt bun'.


Documentarul House of Hammer, care a fost lansat anul trecut, „relatează acuzațiile profund tulburătoare aduse actorului Armie Hammer și moștenirea întunecată și întortocheată a dinastiei Hammer.' În trailer apar două dintre fostele iubite ale lui Armie Hammer, Courtney Vucekovich și Julia Morrison, care oferă detalii despre relația pe care au avut-o cu actorul, dezvăluind, de asemenea, și mesajele tulburătoare pe care le-au primit de la acesta.

„La început am simțit că totul era perfect, că totul era uimitor', spune Vucekovich în documentar. „Dar apoi lucrurile s-au schimbat. Îți împinge limitele puțin câte puțin. Ești a lui, complet.'

Femeia a mai declarat și că Armie i-a spus că este „100 % canibal' și că a legat-o până când a fost „complet imobilizată.' Printre lacrimi, ea a adăugat: „Închideam ochii până când se termina.'

De asemenea, au ieșit la iveală și câteva mesaje pe care Armie Hammer le-ar fi trimis femeilor.


„Sunt 100% cannibal. Vreau să te mănânc.' „Eu decid când mănânci, când dormi. Când faci sex.' „Ești a mea! Mă auzi? Îmi aparții acum. Îmi aparții pe veșnicie', fiind doar câteva dintre mesajele tulburătoare scrise de Hammer.

Documentarul analizează și istoria familiei lui Armie Hammer, mătușa actorului, Casey Hammer, împărtășind „secretele întunecate și întortocheate' ale clanului Hammer.

„Când au apărut toate astea despre Armie, nu am fost șocată. Pur și simplu nu te trezești și devii acest abuzator întunecat. Acest comportament e adânc înrădăcinat', spune Casey Hammer în trailer.


Relația dintre Vucekovich și Hammer a durat numai trei luni, iar tânăra în vârstă de 31 de ani a declarat că s-a simțit abuzată emoțional și că lucrurile au fost foarte ciudate între ei.

„El este o persoană captivantă. Este extrem de abil în arta manipulării și te face să te simți extraordinar. Nici nu știi când te trezești atrasă în aceste lucruri care sunt atât de negre și care te consumă. Și când spun că te consumă mă refer la mental, fizic, emoțional, financiar, absolut complet', a spus Courtney în urmă cu doi ani pentru Page Six.

Citește și:
Reacția lui Will Smith după dezvăluirile neașteptate făcute recent de Jada Pinkett: „Se instalează un fel de orbire emoțională’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people