Tily Niculae, dezvăluiri inedite despre familie. Ce spune actrița despre al treilea copil: „Nu simt provocările”

Tily Niculae a vorbit deschis despre viața de familie și revenirea pe scena teatrului.

Tily Niculae este una dintre cele mai apreciate actrițe din România, cunoscută încă de la vârsta de 16 ani, când a debutat în serialul La Bloc de la Pro TV. La vârsta actuală de 38 de ani, se poate considera o femeie împlinită, având o familie fericită și o carieră de succes.


Viața nu a fost mereu ușoară pentru Tily Niculae. Într-un interviu acordat pentru Playtech Știri, actrița a dezvăluit câte provocări implică rolul de mamă, dar a mărturisit și motivul pentru care s-a retras pentru o perioadă semnificativă de pe scena teatrului.

Tily Niculae, declarații despre al treilea copil

Pe Tily Niculae mulți o recunosc din serialul „La bloc', unde a jucat rolul Roxanei, însă puțini cunosc povestea ei de viață adevărată. La vârsta de 38 de ani, vedeta are doi copii: o fată și un băiat. Sofia a fost primul ei copil, iar înainte de a rămâne însărcinată a doua oară, actrița a suferit mai multe pierderi de sarcină.


După numeroase încercări de a aduce pe lume al doilea copil, a devenit din nou mamă. Acum, actrița se simte împlinită și a vorbit deschis despre familia ei.

„Cel mai greu pentru mine este când am copiii bolnavi. În rest, nu simt provocările. Mereu m-am văzut mamă, m-am identificat în rolul ăsta și mi l-am asumat. Nu cred că voi deveni mamă pentru a treia oară. Cred că ne-am oprit aici. Dar știi cum este – niciodată să nu spui niciodată. Nu știm niciodată, dar totuși cred că nu', a spus Tily Niculae pentru Playtech Știri.

Actrița și soțul ei împărtășesc o poveste de dragoste frumoasă care durează de peste 20 de ani. Deși există o diferență de vârstă de 10 ani între ei, acest lucru nu pare să fi avut vreun impact negativ.

„Secretul căsniciei noastre cred că este energia mea. Energia și faptul că am fost mereu implicată. Diferența de vârstă nu a contat. Culmea, deși eu sunt mai mică decât el, am fost cea responsabilă sau poate mai serioasă, mai pe direcție. Am înțeles că așa sunt femeile, în general. Bărbații sunt mai haotici, noi mai serioase!', a completat actrița.

Actrița s-a reîntors pe scenă

Tily Niculae s-a dedicat complet familiei și a optat să se retragă pentru o perioadă lungă de timp din activitatea profesională. Cu toate acestea, s-a întors cu entuziasm și determinare. Actrița a mărturisit că, odată cu revenirea ei pe scenă, a simțit că și-a pierdut eficiența treptat și a avut dificultăți în a reveni la ritmul obișnuit.


„M-am reîntors pe scenă după 12 ani de pauză. Provocarea cea mai mare a fost să mă reîntorc după o pauză atât de lungă. Am avut senzația că nu mai știu nimic, că nu mai sunt la același nivel de performanță. Sunt înconjurată de colegi super talentați, studenți la Conservator, așadar vă invităm la spectacole. În momentul în care s-a terminat spectacolul, am văzut că publicul m-a lăudat, a fluierat și eram mândră că încă pot face față. Aveam impresia că uit replicile, aveam senzația la fiecare intrare pe scenă că urmează scena mea, iar colegii mă opreau. Au fost emoții foarte mari din cauza pauzei foarte lungi. Este inevitabil, aveam senzația că mi-am ieșit din mână. Chemări și proiecte au tot fost de-a lungul timpului, dar le-am refuzat, pentru că am simțit că nu pot echilibra rolul de mamă cu cel de actriță', a adăugat Tily Niculae pentru sursa citată.

Citește și:
Cu ce probleme s-a confruntat Andreea Marin înainte de a face schimbări în stilul ei de viață: „Nu am slăbit de dragul siluetei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people