Tily Niculae a dezvăluit pe rețelele de socializare care sunt motivele pentru care a ajuns de urgență la spital și cum se simte acum.
Tily Niculae le-a povestit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare că a ajuns de urgență la spital marți noapte. Vedeta în vârstă de 35 de ani le-a mărturisit acestora care sunt problemele de sănătate cu care se confruntă acum.
Într-o serie de Instastories, Tily Niculae și-a ținut la curent urmăritorii de pe Instagram cu privire la momentele dificile prin care a trecut. Actrița a publicat câteva imagini de pe patul de spital și le-a dezvăluit acestora că a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că se simțea rău. „Am visat toată noaptea după perfuzia asta… Ambulanța a venit la 06:20 și mi-a făcut o injecție (mi-am adus aminte când am născut-o pe Soficel, de usturimea de la dexa). Nu m-am simțit wow, cum nu aveau perfuzie, nici ei, nici ambulanțele private… am venit eu după ea.”
Ulterior, Tily Niculae a adăugat că a făcut o serie de analize și că așteaptă rezultatul lor. Aceasta a menționat că s-a mai simțit așa rău atunci când era însărcinată cu fiica ei, Sofia, iar atunci i s-a pus perfuzie. „Aștept rezultatul analizelor și sper să nu fie nimic viral. Că nu-i pot feri pe micuți acasă. Deja ar fi mult prea târziu… Mi-a mai fost așa rău o singură dată în viața mea, când eram gravidă cu Sofia și eram la Barcelona. Am schimbat biletele de avion și am ajuns tot la perfuzie”, a povestit Tily Niculae.
De asemenea, actrița a primit și rezultatul investigațiilor medicale. „Analizele zic că este gastroenterită virală. De la voi am primit zeci de mii de mesaje că ați trecut prin forța virusului și a fost horror. Al naibii… e puternic, n-am ce zice! Se duce efectul perfuziilor că au fost mai multe azi la spital. Sper să reușesc să dorm. Fiindcă de ieri până astăzi am dormit 40 de minute de la 7:10 – 7:50 după ce a plecat ambulanța! Pe seară am făcut un hematom de la branulă și m-am speriat rău, fiindcă brusc era o durere cruntă! Ori eu chiar rezist la durere. Doar stau „carne vie” cu psoriazisul vieții”, a declarat Tily Nicuale pe Instagram.
Foto: Instagram