Theo Rose, mărturisiri despre viața de familie și dorința de a mai avea un copil: „Sunt hotărâtă”

Theo Rose nu ignoră ideea de a-și mări familia.

Theo Rose a devenit mamă pentru prima dată în vara anului 2023. Artista și partenerul ei, Anghel Damian, au împreună un băiețel, pe Sasha Ioan. De atunci, viața celor doi s-a schimbat și adoră să petreacă timpul alături de fiul lor.


Theo Rose se simte bucuroasă să fie alături de fiul ei, Sasha, în fiecare etapă. Artista a dezvăluit că băiețelul ei a început să vorbească de puțin timp, însă nu și-a putut da seama concret dacă a zis prima dată mama sau tata

„Arată foarte frumos. Îmi place cel mai mult în momentul acesta. Serile acasă cu copilul, timpul meu așa petrecut cu el și cu Anghel e cel mai frumos lucru. Mai ales că învață lumea, învață pașii, merge foarte bine. A început să vorbească, ușor, ușor leagă câteva cuvinte.

Nici nu am putut să ne dăm seama. A zis ceva combinat. Și am zis: ok, nu o să știm niciodată, nu o să pot să scriu în jurnalul tău ce ai zis. Ai zis, e minunat! E vorbăreț, e cântăreț și e un spectacol. Îi place să fie înconjurat de mulți oameni și să se dea în spectacol în fața lor', a spus Theo Rose pentru ciao.ro


Theo Rose și partenerul ei, Anghel Damian, împărtășesc dorința de a-și mări familia. Cei doi vor să aibă mai mulți copii împreună. 

„3 că de atâtea ori pot să mă operez. Așa, înainte dacă mă întrebai, nelimitat. Nici nu știam eu cu ce se mănâncă viața de mămică, acum că știu parcă e ok la 3, adică mă văd cu 3 copii, dar până la urmă ce o vrea și Dumnezeu. Eu sunt hotărâtă să-i dau înainte!', a mai declarat Theo Rose.

Theo Rose a mărturisit într-un interviu pentru VIVA! că nu se simte bine deloc atunci când este departe de fiul ei, Sasha, și a refuzat anumite proiecte pentru a putea petrece mai mult timp cu el. De altfel, artista a subliniat că nu a lipsit niciodată mai mult de patru zile de lângă băiețelul ei. Vedeta a avut cuvinte de apreciere și pentru Anghel Damian, menționând cât de implicat este acesta în creșterea fiului lor.

„Tot timpul trebuie să tai de undeva. Evident că am făcut niște compromisuri, am refuzat niște proiecte. Nici nu pot să zic că îmi pare rău, fiindcă timpul petrecut cu Sasha e timp și pentru mine. Eu am nevoie de timpul ăla, sufăr de fiecare dată când lipsesc mult de lângă el. Nu s-a întâmplat niciodată să lipsesc mai mult de patru zile, cât merg într-un weekend la cântări. Dar nu-mi place, nu-mi place să-l știu departe de mine, mă doare sufletul. E și o perioadă în care el învață multe lucruri singur, descoperă lumea, și mi-ar plăcea să fiu lângă el la fiecare pas. Și Anghel la fel. Tot timpul suntem acolo. Trebuie ca unul dintre noi să fie atunci când celălalt lipsește și încercăm să tăiem din tot ce nu e neapărat necesar în carierele și viețile noastre, în paralel cu cea de părinți', a spus Theo Rose.


Bunicii lui Sasha joacă și ei un rol important în creșterea micuțului, fiind foarte implicați în viața lui. Theo Rose a mărturisit că este profund emoționată de dragostea și atenția pe care părinții săi o arată nepotului lor. De asemenea, a fost impresionată de gestul mamei lui Anghel Damian, Anca Damian, care călătorește o dată la două săptămâni pentru a petrece timp cu Sasha, contribuind la atmosfera de familie unită din jurul băiețelului.

„Le-a dat viețile peste cap bunicilor. Eu acum îmi cunosc părinții cu adevărat, mi se pare că am trăit în minciună până când le-am dus un nepot. Este cea mai frumoasă descoperire pe care am avut-o pe parcursul existenței mele – să-mi văd părinții bunici. La fel se întâmplă și cu părinții lui Anghel, care ne vizitează des, evident. Mama lui e la Paris, locuiește acolo, dar, o dată la două săptămâni, vine pentru Sasha, ceea ce mi se pare extraordinar de frumos. S-a schimbat atmosfera în familie, un copil vine cu multă bucurie, cu multă energie și cu pace. Atunci când ți se pare că se năruie totul, un copil în casă face minuni', a mai spus Theo Rose pentru VIVA!.


Citește și:
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre mama fiului lui Victor Cornea. Ce relație este între cele două: „Suntem o familie mare’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people