Theo Rose a dezvăluit că a fost cerută în căsătorie de către partenerul ei, Anghel Damian, alături de care are un fiu, pe nume Sasha Ioan. Artista a povestit mai multe despre acest moment special din viața ei.
Theo Rose a vorbit în cadrul podcast-ului „Fain & Simplu', găzduit de Mihai Morar, despre cererea în căsătorie. Cântăreața a fost luată prin surprindere de gestul făcut de Anghel Damian. Vedeta a primit un inel care are o semnificație specială.
„Anghel mi-a făcut un cadou care pentru mine înseamnă mult și a venit într-un gest de ziua noastră, că noi ne serbăm la câteva ore distanță, un inel lat, pe care erau gravate niște versuri în limba franceză. Era însoțit de o cerere de a ne petrece restul vieții împreună.'
În ceea ce privește planurile de nuntă, Anghel Damian a ținut să precizeze că preferă ca evenimentul să fie unul restrâns.
„Eu îmi doresc o chestie extrem de restrânsă. Nu vreau să fie petrecerea aia cu 500 de oameni. Mi-aș dori la un moment dat să fie și asta, dar mi se pare că sunt două lucruri care se exclud una pe cealaltă: momentul ăsta de intimitate care trebuie să existe, să fie pur intim, și după care, cumva să împărtășești această bucurie cu lumea.'
În același podcast, artista a dezvăluit detalii neștiute până acum despre relația cu regizorul, dar și despre gesturile pline de afecțiune pe care le-a făcut acesta pentru ea.
„El mi-a scris mult timp în șervețele, pentru că nu găsea foi în casă și atunci scria pe șervețele mesaje înainte să plece la filmări. Lăsa acolo câte un mesaj de dragoste, dar la noi nu a fost nevoie să vorbim înainte. Am știut, pur și simplu, am interacționat de parcă în sfârșit se întâmplă. Scria cât de mult mă iubește și cât de fascinat e de ce trăim. Doar lucruri frumoase, le-am păstrat, toate șervețelele sunt păstrate. Am o pungă întreagă.'
Theo Rose a început să scrie într-un jurnal pentru fiul ei, Sasha, înainte ca acesta să vină pe lume. Cântăreața își dorește ca prin acest fel să își amintească mai târziu de momentele prețioase cu băiețelul ei. Pe lângă detaliile despre Sasha, artista mai scrie și despre povestea de iubire pe care o trăiește alături de Anghel Damian.
„Eu scriu într-un jurnal pentru Sasha și acolo și transcriu conversațiile noastre, pentru că probabil că se vor pierde toate astea. Sunt niște lucruri extraordinare, nu-mi vine să cred când le recitesc și am nevoie să le recitesc, pentru că mă reîndrăgostesc și mai mult. A fost minunat și s-au spus niște lucruri pe care eu nu mă vedeam spunându-le vreodată, nu mi se părea că sunt genul. Scopul meu a fost să spun în paralel povestea noastră până la apariția lui și apoi povestea noastră cu el. La un moment dat am ajuns cu zilele în paralel.'
Anghel Damian chiar a dezvăluit că intenționează să facă un proiect pentru fiul lui, Sasha.
„Ne-am împărțit responsabilitățile. Ea este cu jurnalul, eu o să fac un film. O să-i fac lui Sasha un film, o poveste.'
În continuare, Theo Rose a povestit că Anghel Damian ar vrea ca familia lor să se mărească, lucru pe care și artista și-l dorește.
„Ba da, am în mesaje, eu i-am transcris lui Sasha chiar zilele trecute. Anghel a zis la un moment dat că cinci, că formula noastră va fi de cinci, adică trei copii și noi doi. Și i-am scris acolo lui Sasha: „Mamă, dacă mai ai doi frați, să știi că s-a împlinit profeția lui taică-tu', a spus Theo Rose. „Mi-a plăcut întotdeauna formula asta de trei. Mi s-a părut frumoasă', a completat Anghel Damian.
Citește și:
Alex Militaru, declarații neașteptate despre separarea de Carmen Grebenișan: „Nu o să ne despărțim’
Foto: Arhiva ELLE