The Weeknd redă un mesaj vocal intim în timpul concertului de la Lisabona: „Seamănă cu Bella Hadid”

The Weeknd este acuzat de fani că ar fi redat o conversație intimă între el și fosta lui iubită, Bella Hadid, la un concert.

The Weeknd redă un mesaj vocal intim în timpul concertului de la Lisabona: „Seamănă cu Bella Hadid”

The Weeknd s-ar putea să se fi despărțit de Bella Hadid în urmă cu patru ani, dar fanii cred că a avut probleme în a renunța complet la celebrul model, sau cel puțin la mesajele vocale ale vedetei. Cântărețul canadian în vârstă de 33 de ani a susținut recent un concert în Lisabona, lăsându-și fanii să se întrebe cine i-a trimis un mesaj intim.

The Weeknd dezvăluie un mesaj vocal al fostei iubite, Bella Hadid?

Un TikTok de la concert a apărut spre sfârșitul interpretării hitului Save Your Tears, care prezintă un ton de apel și un mesaj vocal de la o femeie despre care mulți au afirmat că ar fi fosta lui iubită, Bella Hadid, în vârstă de 26 de ani.

„Hei, eu sunt. Știu că a trecut ceva timp, dar mă gândeam la tine și îmi pare rău pentru tot.”, este mesajul ce se aude pe fundal.

@inesmarquesmadeira front row at yesterdays concert, dreams come true #theweeknd #theweekndconcert #theweekndportugal ♬ original sound – Ines Madeira

Mulți fani au reacționat în comentarii la posibilul mesaj al fostei sale partenere, unul susținând: „Nu o va uita niciodată”. De asemenea, un altul chiar credea că, dacă mesajul nu a fost lăsat de fapt de Bella, The Weeknd a folosit intenționat vocea unei femei care semăna cu ea: „Chiar dacă nu este Bella, sunt destul de sigur că a folosit vocea știind că seamănă cu Bella Hadid”.

The Weeknd și Bella Hadid au fost văzuți pentru prima dată în aprilie 2015 și au fost împreună mai mulți ani, însă relația lor a fost presărată cu multe împăcări și despărțiri. S-a zvonit prima dată că s-au despărțit anul următor, în februarie, iar apoi au fost din nou împreună în 2018. Înainte de asta, artistul a început să se întâlnească cu Selena Gomez în ianuarie 2017 și au încheiat idila în octombrie.

Se părea că Bella Hadid și Selena Gomez erau pe cale să devină prietene atunci când s-au urmărit reciproc pe Instagram. Dar apoi, a doua zi, supermodelul a revenit asupra acestei decizii și a dat din nou unfollow cântăreței. Bella Hadid și The Weeknd s-au despărțit din nou în august 2019, după patru ani, sursele de la acea vreme spunând că se aflau în „momente diferite” ale vieții. Cei doi s-au reunit în august anul trecut, în timpul repetițiilor pentru MTV VMAs, potrivit DailyMail.com.

Val de reacții privind serialul The Idol

Între timp, The Weeknd a abordat reacțiile negative despre episodul doi din serialul „The Idol”, în care a apărut o scenă intimă foarte explicită cu Lily Rose Depp. Cântărețul a spus că nu este „nimic sexy în asta”, dar a recunoscut că unii telespectatori s-ar simți „inconfortabil” sau „jenați” atunci când urmăresc scena.

Încă de când a fost difuzat la Cannes, serialul a provocat o controversă explozivă din cauza descrierii a personajului Jocelyn, vedeta pop, care ajunge să fie prinsă în capcană de un proprietar de club de noapte lider de cult, interpretat de The Weeknd.

„Nu este nimic sexy în asta. Când folosim Basic Instinct ca referință, îl folosim pe [cineastul Paul] Verhoeven. Verhoeven este regele thriller-ului satiric al anilor ’90 – da, există momente „sexy” în filmele sale, dar există și alte momente care sunt foarte ieftine și hilare”, a spus artistul pentru GQ

Citește și:
Ce s-a aflat acum despre divorțul intentat de soția lui Kevin Costner. Detaliile au surprins o lume întreagă

Foto: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people