Teroristul cu fata umana al lui John Updike

Din cind in cind, meseria de jurnalist iti ofera privilegii si bucurii inestimabile. Faptul de a sta de vorba cu un maestru al literaturii universale este un astfel de exemplu. Ce poti sa spui despre John Updike in citeva rinduri?

Pe scurt, ca s-a nascut in 1932, in Shillington, Pennsylvania, ca este unul dintre cei mai prolifici si mai premiati scriitori ai lumii – a scris peste 50 de carti, de la romane si volume de povestiri si poezie pina la critica lite­rara si carti pentru copii; a fost de doua ori premiat cu prestigiosul National Book Award, tot de doua ori cu Pulitzer Prize, a primit PEN/Faulkner Award si multe, multe alte premii. La virsta de 76 ani pe care i-a implinit in luna martie, continua sa practice cu norma intreaga meseria de scriitor.

Pretextul discutiei noastre a fost cel mai recent roman semnat John Updike, Teroristul, publicat si in limba romana, la editura Humanitas Fiction (editura care are acum in lucru una dintre cele mai importante opere ale lui Updike, tetralogia Rabbit – dar despre asta vom vorbi cind va veni timpul).

Teroristul abordeaza o tema cit se poate de actuala, terorismul islamic, tema care il apropie pe autor de unul dintre putinele genuri literare pe care nu le abordase pina acum, thriller-ul – intelectual si soft, ce-i drept. Mai exact, romanul este povestea unui adolescent de 18 ani, Ahmad Ashmawy Mulloy, american musulman, fiul unui imigrant egiptean (care isi paraseste familia la trei ani de la nasterea copilului) si al unei americane liber-cugetatoare (prea putin grijulie cu educatia fiului ei).

In cautarea unei identitati proprii (incapabil sa treaca peste absenta tatalui), Ahmad se indreapta, la virsta de 11 ani, spre religia islamica si devine elevul cel mai sirguincios al unui imam yemenit. Acesta incepe sa-l invete pe Ahmad despre Coran, manipulindu-l incet-incet si inculcindu-i viziunea extremista a „Drumului cel drept' al Islamului, menit sa-l protejeze pe tinarul nostru de tentatiile diavolesti ale lumii moderne americane si ale culturii sale impure si pline de slabiciuni. Singuraticul Ahmad se dovedeste a fi recipientul perfect al acestei retorici periculoase, astfel incit devine candidatul de aur pentru a fi manipulat si folosit pe post de martir si­nucigas de catre o retea de terorism islamic.

Ahmad nu este deloc genul de personaj antipatic, rau, pe care sa-l detesti si sa-ti doresti sa-i vezi maruntaiele raspindite pe asfalt. Din contra, Ahmad este un tinar cumsecade, desi cam trist si inadaptat social.

Fascinat de o colega de clasa, Joryleen, o fata seducatoare, al carei corp cu rotunjimi line si piele „mai inchisa decit caramelul si mai deschisa decit ciocolata' re­prezinta o tentatie frustranta pentru el, Ahmad incearca sa-i inteleaga lumea. Face o vizita la biserica in care tinara cinta in cor si asista la o slujba religioasa, care insa nu-l convinge decit de faptul ca oamenii aceia se afla pe un drum gresit. Dezamagit de ceea ce-i ofera societatea in care traieste, Ahmad alege sa mearga pina la capat, pentru a-si scurta drumul pina la Allah, tatal pe care nu l-a avut niciodata. Fara a va dezvalui sfirsitul povestii, pentru a nu strica le placerea lecturii celor care inca nu au citit cartea, am discutat cu autorul acestui roman despre subiectul ales, despre personajul sau si despre religia in societatea occidentala de azi.

ELLE: Cea mai recent tradusa carte a dumneavoastra in România este Teroristul. Subiectul acestui roman este neobisnuit pentru opera dumnea­voastra, desi regasim aici si teme mai vechi, precum religia, sexul, moartea, viata liceenilor etc. Care este, din punctul dumneavoastra de vedere, tema cea mai importanta a cartii?

John Updike: Tema principala a cartii, asa cum am vazut-o eu, e terorismul isla­mic si modul in care acesta ar putea sa prinda radacini in rindurile unui ti­ne­ret american cu inclinatii religioase si idealiste. De asemenea, natura convingerilor religioase de orice fel care ar putea duce la actiuni criminale.

ELLE: Cum de ati ales acest subiect si ce v-a inspirat?

J.U.: stirile zilnice din lumea islamica, bineinteles. Acum mai multi ani am scris un roman, The Coup, in care am inventat o tara africana, in regiunea Sahel, care are un lider radical antiamerican si antioccidental, astfel ca teritoriul Coranului imi era intr-un fel familiar.

ELLE: Cum ati construit personajul Ahmad? Cum ati reusit sa intrati in mintea unui terorist?

J.U.: Am incercat sa imi imaginez un oras depresiv, in partea de nord-est a statului New Jer­sey, in care un tinar crescut fara tata, aflat in de­riva intr-o socie­tate ameri­cana asa cum e cea contemporana – permisiva si consu­merista –, s-ar putea indrepta catre islam pentru a cauta consolare si un model de viata, trezindu-se apoi folosit de catre terorismul international. Socie­ta­­tea din ju­rul sau ofera prea putina importanta absolutismului sau de inspiratie religioa­sa. Ahmad este indragostit de supra­natural, in lu­mina caruia lumea actuala conteaza prea putin. Este la fel ca multi alti tineri din aceasta lume moderna, atit din tarile dezvoltate cit si din celelalte: nu prea are ce pierde. Ma minunez de usurinta cu care nu doar atentatorii sinucigasi, ci si atit de multi tineri isi irosesc vietile. Lumea desacra­lizata nu le prea da motive sa traiasca.
 

ELLE: Unii critici au scris ca Ahmad nu este un personaj foarte veridic, ca por­tretul pe care i-l faceti este cam cliseistic. Ce spuneti despre acest lucru?

J.U.: Ei bine, mie imi parea veridic atunci cind scriam despre el. Nu este un cliseu mai mult decit sintem oricare dintre noi in aceasta lume aglomerata. Ca orice credincios, el este intr-un fel limitat prin convingerile sale – libertatea sa de gindire este ingradita – si din cauza acestei situatii dificile relatiile sale sociale sint limitate. El este un baiat normal si amabil, dedicat lui Allah intr-o societate non-musulmana; este musulman prin credinta, dar nu si prin cultura. Credinta sa se impotriveste caracterului sau.

ELLE: Pareti sa empatizati destul de mult cu acest tinar, care devine in cartea dumneavoastra un fel de „terorist bun', daca pot spune asa. Credeti ca Occidentul ar trebui sa incerce sa inteleaga mai bine lumea orientala?

J.U.: Da, am incercat sa le prezint cu compasiune concetatenilor mei americani un terorist, in fapt un baiat dragut. Cei nouasprezece barbati care au participat la deturnarea avioanelor din 11 septembrie erau vazuti, din interiorul societatii lor, in lumina convingerilor lor politice si culturale, nu ca monstri, ci ca oameni iluminati.

ELLE: Folositi in carte citate din Coran, in limba araba. Cum v-ati documentat in legatura cu Coranul si cu lumea araba?

J.U.: Am avut un ajutor pretios din partea unui student la araba, de la Harvard. A fost dificil sa gasesc traduceri din araba in alfabetul roman, dar am considerat ca merita efortul, pentru ca va oferi cititorului un sentiment in plus, de stranietate, prin intrarea intr-o alta lume, diferita din punct de vedere lingvistic si filosofic. Am lucrat mult impreuna cu sfatuitorul meu pentru a face ca aceste pasaje sa fie exacte.

ELLE: Din punctul de vedere al lui Ahmad, religia si sexul par a fi doua lucruri total opuse. Asa este?

J.U.: Nu sint opuse, dar in spiritul invataturilor islamice, el incearca sa se pastreze pur. Raspunde pina la urma avansurilor lui Joryleen, cu retinere, iar incursiunea sa in lumea ei, atit in scena din biserica, dar si in cea de deasupra magazinului de mobila, are rolul sau in temperarea rigiditatii lui doctrinare. De-a lungul cartii el se maturizeaza, pierzindu-si siguranta de sine pe parcurs. si in alte romane ale mele am legat religia de sex, ca elemente ale vietii care se potenteaza reciproc.

ELLE: Sinteti o persoana religioasa? Ce credeti despre religie in socie­tatea occidentala?

J.U.: Sint o persoana care merge la biserica, am fost nascut si confirmat ca luteran, am fost mult timp membru al unei biserici congregationale, iar de douazeci si cinci de ani sint episcopalian. Religia din Occident si de oriunde se lupta astazi cu fortele secularismului si cu argumentele rationale ale ateismului; cu toate acestea, rezista si contraataca, si reprezinta un aspect al naturii umane pe care il respingem cu riscul disperarii si al cruzimii nie­tzscheene.

ELLE: Celebra dumneavoastra serie Rabbit este in curs de traducere la editura Humanitas Fiction. Credeti ca va veti mai intoarce vreodata la personajul Harry „Rabbit' Angstrom?

J.U.: Fara sa imi limitez optiunile viitoare sau imprevizibilul inspiratiei, cred ca am spus tot ce aveam de spus despre Rabbit Angstrom. In al patrulea roman, Rabbit at Rest, am incercat sa adun povestea sa intr-o serie rotunda, un mega-roman atotcuprinzator, scris cu o frecventa de un volum pe deceniu. Chiar si asa, am adaugat apoi un post-scriptum, in anul 2000, o nuvela despre copiii sai, pentru a reunifica niste povesti disparate. Dar intoarcerea la el si la familia sa ar fi „de trop'; mai mult poate insemna in acest caz mai putin.

ELLE: stiu ca in anii ‘60 ati vizitat Europa de Est. Ce va amintiti din aceasta parte a lumii, pe atunci comunista? Ati vizitat si Romania? Exista vreo sansa pentru fanii dumneavoastra din Romania sa va intilneasca?

J.U.: In toamna lui 1964 eram un asa-numit „ambasador cultural' in Uniunea Sovietica pentru o luna, si am petrecut inca doua luni vizitind alte trei tari est-europene: Bulgaria, Romania si Cehoslovacia. Imi amintesc, din in­cursiunea mea in lumea ospitaliera, dar cumva dura a comunismului, Bucurestiul ca pe un oras relativ bine conturat si modern, cu femei sarmante, intelectuali cosmopoliti si cu un anumit gust pentru arta moderna, in memoria lui Brancusi.

Insotitorul meu se numea Radu Lupan si a fost o placere sa vorbesc cu el, mai ales ca am petrecut multe ore impreuna in masina colin­dind prin Transilvania si prin alte locuri. Acum, la aproape saptezeci si sase de ani, nu mai calatoresc atit de usor ca la treizeci de ani si, in plus, de-a lungul anilor, am realizat ca in calatoriile organizate de editori nu ma pot scufunda in binecuvintata anonimitate, ci trebuie sa arborez o figura zimbitoare care ma face sa ma simt fals, si sa dau multe interviuri care nu servesc deloc adevarul sau frumusetea. Inca incerc sa scriu si sa fiu scriitor, iar aceste obligatii ma retin la masa de lucru. Dar, fara indoiala, ar fi o placere sa va vizitez tara, cu siguranta ca s-a schimbat mult in patru decenii. Am fost fericit sa o vad scapata din jugul comunist.

Foto: Photoland/ Corbis
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK