Teo Trandafir vorbește cu sinceritate despre relația cu corpul său: „Eram Grasa poporului român”

„Dacă ești grasă, de ce ești grasă. Dacă ești slabă, de ce ești slabă. Așa că am hotărât să fac cum cred eu că e mai bine”, mărturisește Teo Trandafir.

Teo Trandafir este una dintre protagonistele proiectului Ascultă-ți corpul din această lună. Cu această ocazie, vedeta a vorbit despre relația cu corpul său de-a lungul timpului, dar despre cum poți reuși într-un domeniu în care nu corespunzi tiparelor clasice de frumuseţe.

Teo Trandafir mărturisește că perioada adolescenței a fost una perfect normală, în care nu s-a confruntat cu un surplus de kilograme. Lucrurile însă au început să se schimbe în jurul vârstei de 21 de ani.

„Relația mea cu corpul meu nu a fost una deficitară de la început, pentru că am avut norocul să fiu cumva frumușică până la un anumit moment al vieții mele. Undeva la 21 de ani am început să mă îngraș. Pentru început au fost 25 de kilograme, din ianuarie până în septembrie. Mi-am dat seama că nu mă pot opri. Nu era din cauza mâncatului și asta mă speria. Cred că totul a avut o componentă hormonală. În momentul în care s-au schimbat anumite lucruri, și am devenit femeie, brusc am început să o iau razna și asta fără a modifica dozele de mâncare. Am stat și m-am gândit în toate felurile. Nu mâncam mai mult decât altă dată, nu mâncăm la alte ore. Am continuat să mă îngraș, am ajuns la un moment dat la 140 de kilograme. Dar viața mi-a dat șansa exact atunci să fiu aleasă pentru asta”.

Teo Trandafir devenise una dintre cele mai populare și mai îndrăgite persoane publice din România. Emisiunea sa se bucura de un real succes, iar aspectul său fizic, care nu se încadra în canoanele stricte de frumusețe, a făcut-o să câștige și mai mult aprecierea oamenilor.

„Multe dintre telespectatoarele noastre de atunci s-au identificat cu mine. Eram Grasa poporului român. Și am avut norocul să fiu oarecum atipică și extrem de familiară celor care mă urmăreau. Fiecare dintre noi are să își reproșeze ceva. Că are un kilogram în plus, că nu are părul suficient de lung… și atunci femeile înțelegeau că chiar și așa, se poate. Că succesul nu stă neapărat în dimensiuni, în sâni, în ochi sau păr, pentru că nu aveam nimic din toate astea. Aveam ceva de spus. Într-o lume care tace, atunci cand ai vocea, ai tot”.

Cu toate astea, comentariile negative legate de felul în care arăta au existat, iar presiunea celor din jur începuse să o afecteze.

„Colegii de breaslă nu făceau altceva decât să facă mișto de mine pe tema asta. Să zicem că aveam cu toții un ciorchine de strugure. Și fiecare lua câte un bob. Toată lumea se uita la mine. Sau dacă eu băgăm un bob de strugure în gură, toată lumea zicea ‘de-aia te îngrași, că mănânci cu poftă’. Ceea ce mi se părea nedrept. Pentru că eu mâncam cât mânca toată lumea. Și nu cunoșteam sentimentul de poftă.

Dar auzeam constant ‘nu mai mânca atât!’. Până la un moment dat, când m-am enervat și am zis: bun, Teo e grasă, Teo e grasă, Teo e grasă! Și dacă nu mai e, ce mai facem? Pentru că tâmpită Teo nu e, mincinoasă nu e, hoață nu e. E grasă. Asta se poate remedia cel mai ușor. O trăsătură de caracter e mai greu de corectat. Pe când așa, o chestiune fizică poate fi ușor trecută la bifate.

Însă în momentul în care cineva te jignește în mod constant, folosind aceleași apelative, începi să crezi în ele și devii tu însuți foarte apăsat de lucrurile care ți se spun. Dacă îi spui unui copil întruna că e prost, că e urât sau că e rău, o să ajungă să creadă. La rândul meu ajunsesem să cred că totul stă în asta”.

Astfel că, a urmat o lungă perioadă de restricții alimentare, ce a ajuns să se transforme într-o obsesie, după cum chiar Teo Trandafir mărturisește.

„Îmi aduc aminte că într-o zi mi-am dat seama pe la ora patru că nu mâncasem nimic. Și am zis: dar ce ar fi dacă aș transforma asta într-un eveniment? Și din momentul ăla m-am oprit din mâncat. Eram obsedată, nu mă gândeam decât la asta. Începusem să beau și din ce în ce mai puțină apă, pentru că aveam impresia că dacă am băut o cană cu apă m-am îngrășat 250 de grame. Și nici așa nu a fost bine. Am dat-o în partea cealaltă. Fiind un om destul de temperamental, eu n-am căi de mijloc. Până când am cunoscut primul nutriționist, doamna doctor Bilic, prin 2000 și ceva, care m-a învățat să am răbdare cu mine, să nu mă mai cert, să nu mă mai bat atât, să nu mai fiu atât de aspră cu mine, să nu mă mai jignesc în sinea mea. Și m-a adus cumva până într-un moment în care am putut să văd rezultate. Am slăbit vreo 30 de kilograme într-o vară. În acel moment, din punct de vedere al audiențelor, am înregistrat o scădere. Și astăzi mi se întâmplă să mă întâlnesc cu oameni prin diferite locuri care îmi spun ‘Îmi plăceai mai mult atunci!’. Și atunci eu nu mai știu cum să o dau. Dacă ești grasă, de ce ești grasă. Dacă ești slabă, de ce ești slabă. Și am hotărât să fac așa cum cred eu că e mai bine”.

Asa că, a renunțat să mai lase părerile oamenilor să îi dicteze existența. Iar atingerea unui anumit număr de kilograme a încetat să mai fie o prioritate.

„Mi-am impus ca intelectul și pregătirea pe care o am să fie cele care să mă preocupe. Și am renunțat la chestia cu corpul pentru că altfel cred că o luam razna. Niciodată nu am suferit de depresie din cauza greutății. Frământările mele vin din altă zonă. Mi se pare că nu sunt în stare să fac destul, mi se pare că aș fi putut să mă port altfel în anumite circumstanțe, dar aspectul fizicul nu m-a deprimat niciodată”.