Sportiva daneză Caroline Wozniacki e acuzată de dopaj. Tenismena este principala candidată la titlul de numărul 1 mondial, la ceva distanță în spatele Simonei Halep, și tocmai ce a fost eliminată de la US Open.
Tenismena daneză Caroline Wozniacki e acuzată de dopaj chiar de propriul frate, care a declarat că aceasta a apelat la substanțe interzise de regulament chiar în timpul turneului US Open, aflat în desfășurare chiar în acest moment la complexul Flushing Meadows, de lângă New York.
Patrick Wozniacki a afirmat că aceasta ar fi obținut acceptul Agenției Mondiale Anti-Doping pentru a apela la substanțele interzise. Derogarea WADA ar fi venit în urma unei cereri a jucătoarei, care ar fi acuzat probleme la un genunchi.
După ce a fost întrebată într-o conferință de presă cum reacționează în fața acestor acuzații, Caroline a afirmat că nu a discutat deloc subiectul cu fratele ei. Nu am discutat cu Patrick și nici nu vreau să o fac. Nu am luat nimic și corpul meu este în regulă. Nu știu de unde are această informație. Nu trebuie să dau nici o explicație.', a explicat Wozniacki.
Oricum, deși Caroline Wozniacki e acuzată de dopaj (chiar de un membru al propriei familii), este cunoscut faptul că sportivii obțin, în anumite condiții, acordul WADA pentru a-și trata diversele afecțiuni cu medicamente ce conțin substanțe interzise în mod normal de regulamente. Serena Williams s-a aflat de mai multe ori în situația de a cere astfel de derogări.
Dincolo de acest scandal, însă, Caroline Wozniacki tocmai ce a fost eliminată de la US Open încă din turul al doilea, de ucraineanca Lesia Tsurenko, care s-a impus în două seturi, într-o oră și 43 de minute. Astfel, Wozniacki, care are 5875 de puncte în clasamentul WTA, ocupând locul al doilea, nu are nici o șansă să o depășească prea curând pe Simona Halep, cu 8061 puncte. Sportiva din România conduce detașat clasamentul WTA, dar și în Road to Singapore, clasamentul provizoriu care stabilește sportivele ce vor ocupa cele 8 locuri din Turneul Campioanelor de la sfârșitul anului.
Foto: Hepta