Tatăl lui Salman Khan a vorbit despre relațiile pe care le-a avut fiul său și motivul pentru care nu s-a căsătorit până acum.
Iulia Vântur a părăsit România în 2012 și locuiește în India, acolo unde și-a construit o carieră în muzică și film și a reușit să cucerească Bollywood-ul. Vedeta formează alături de Salman Khan un cuplu de mai bine de 10 ani și au păstrat discreția în ceea ce privește relația lor. Actorul a ajutat-o foarte mult în cariera de la Bollywood și o sprijină în continuare, fiind chiar impresionat de succesul româncei.
Tatăl faimosului actor Salman Khan a dezvăluit recetnt motivul pentru care fiul său nu s-a căsătorit cu Iulia Vântur. De la începutul relației lor, Salman Khan și Iulia Vântur au menținut o discreție maximă. Deși actorul de la Bollywood a avut relații cu mai multe femei,vedeta este cea care i-a cucerit inima.
Salim Khan, tatăl lui Salman, a dezvăluit în 2019 de ce fiul său, care avea atunci 58 de ani, nu a făcut pasul spre căsătorie. Conform declarațiilor sale, Salman Khan nu avea curajul de a-și lua un astfel de angajament până când nu ar fi fost sigur de decizia sa.
„Intră cu ușurință în relații, dar îi lipsește curajul de a se căsători. Este un om foarte sincer și se îndrăgostește ușor. Cu toate acestea, el se întreabă mereu dacă femeia poate avea grijă de o familie, așa cum o face mama lui. El vrea ca femeia cu care se căsătorește să fie dedicată soțului și copiilor ei, la fel cum a fost mama lui. Ea ar trebui să gătească mese pentru copii, să-i ajute să se pregătească și să se asigure că le sunt făcute temele. Însă acestea nu sunt ușor de avut în zilele noastre!”, a spus la vremea respectivă Salim Khan, conform hindustantimes.com.
Între 12 și 14 iulie, în India s-a desfășurat nunta dintre Anant Ambani, fiul cel mai mic al celui mai bogat om din Asia, Mukesh Ambani, și partenera acestuia, Radhika Merchant, care este fiica magnatului farmaceutic Viren Merchant.
Unele dintre evenimente au început mai devreme. La cel care a avut loc pe data de 6 iulie, au fost prezenți și Iulia Vântur și partenerul ei, Salman Khan. Cei doi s-au distrat împreună și chiar au fost filmați în timp ce se distrau pe ringul de dans. Artista și actorul au făcut atmosferă pe melodia „Oh Oh Jane Jaana', care este interpretată chiar de către Salman Khan.
Într-un interviu acordat cu ceva timp în urmă, Iulia Vântur a făcut câteva dezvăluiri despre modul în care și-a cunoscut partenerul.
„Salman Khan nu e idolul meu, în niciun caz. Dacă îţi aduci aminte de când eram copii şi ne uitam la Sandokan… El şi Raj Kapur sunt cele două nume pe care le ştiu de când eram mică. Dar n-am avut vreun vis să ajung să-l cunosc pe… nu ştiu. Dar eu nici măcar nu m-am întâlnit cu el în India, ci ne-am întâlnit pe un teren neutru. Şi a fost chiar o întâmplare. Deci, aşa a fost să fie. Cunoşti unii oameni şi apar în viaţa ta pentru că aşa e să fie”, a declarat Iulia Vântur pentru OK Magazine.
Actrița a dezvăluit într-un interviu recent adevăratul motiv pentru care a decis să părăsească România și să se mute în India.
„Inima mea a ales. Nu te pui cu inima mea, ea merge și până la capătul lumii, dacă așa simte. Mintea a avut obiecții, a încercat să mă oprească. Eram în spațiul meu foarte confortabil, acasă, în România. Aveam părinții, prietenii, lumea mea, viața mea, de care eram foarte mulțumită, o carieră de succes. Dar viața mi-a adus această opțiune și mi-am urmat sufletul, mi-am urmat vocea interioară. Probabil că aș fi regretat toată viața dacă n-aș fi încercat măcar”, a povestit ea pentru VIVA!.
Foto Arhiva ELLE