Tatăl lui Meghan Markle face noi declarații privind scrisoarea de la ea pe care a făcut-o publică

Chemat în instanță, Thomas, tatăl lui Meghan Markle, a precizat motivul pentru care a dat publicității o scrisoare pe care fiica lui i-a scris-o în august 2018.


Thomas Markle a declarat pentru Înalta Curte a Regatului Unit că motivul pentru care a făcut publică prin intermediul Daily Mail o scrisoare scrisă de mână de fiica lui la scurt timp după nunta cu Prințul Harry a fost pentru că s-a simțit „denigrat' de un articol care descria relația cu fiica lui.


„Când am citit articolul Adevărul despre Meghan din revista People', a declarat acesta citat de E! News, „am fost șocat de ceea ce a spus despre mine. Era o minciună totală. Denaturaseră tonul și conținutul scrisorii pe care Meg mi-a scris-o în august 2018, așa că am vrut să corectez acea denaturare.'

Articolul din People cita, sub anonimitate, cinci prieteni ai Ducesei de Sussex. Thomas a spus că în timp ce materialul sugera că Meghan dorea ca cei doi să-și repare relația, el nu a văzut nicidecum scrisoarea de la ea ca un mesaj de reconciliere, ci ca unul care marca finalul relației. „Singurul mod în care putea să se pronunțe public privind acel articol', a mai declarat el, era să permită publicației Daily Mail să „citeze și să reproducă părți din scrisoare'.


A fost alegerea lui, a susținut el, ca scrisoarea de cinci pagini să nu fie publicată integral în tabloidul britanic. „Mi s-a părut că scrisoarea în ansamblu ar fi făcut-o pe Meg să pară îngrozitoare. Nu vreau să o atac sau să o rănesc.'

Tatăl lui Meghan Markle a mai declarat și că prietenii ei mint când spun că el nu a încercat niciodată să o contacteze. „Nu am putut găsi o modalitate de a o determina să vorbească cu mine'.

The Daily Mail a fost acuzat de Meghan Markle că ar fi publicat în mod ilegal, în 2019, fragmente din corespondența ei. Ducesa de Sussex a solicitat o dispoziție sumară din partea instanței, pentru a evita un proces.

Citește și:
Cum a reacționat Meghan Markle după ce a aflat că scrisoarea adresată tatălui său a fost publicată

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video