Mathew Knowles, tatăl celebrei Beyonce, face dezvăluiri despre starea lui de sănătate.
Mathew Knowles, tatăl celebrei cântărețe Beyonce, a fost invitat în emisiunea Good Morning America, moderată de Michael Strahan, și a oferit un interviu în care a vorbit despre starea lui de sănătate. Clipul de promovare al emisiunii a fost postat pe Twitter și prezintă câteva fragmente din interviul care urmează să fie difuzat în cursul zilei de azi.
În secvențele pe care le poți urmări și tu mai jos, Mathew Knowles vorbește despre diagnosticul pus de medici, dar și despre lupta lui cu cancerul la sân, dezvăluind și care a fost reacția familiei sale atunci când le-a spus de boala de care suferă.
Mathew Knowles, în vârstă de 67 de ani, nu spune în clipul promo de când a aflat că suferă de cancer la sân, dar probabil aceste dezvăluiri vor ieși la iveală după difuzarea în totalitate a interviului.
TOMORROW ON @GMA: @MathewKnowles, the father of @Beyonce and @solangeknowles, sits down one-on-one with @michaelstrahan and reveals his fight with breast cancer. See the EXCLUSIVE interview only on GMA tomorrow. pic.twitter.com/Gmojh40ARb
— Good Morning America (@GMA) October 1, 2019
În ultimii ani au existat numeroase zvonuri cu privire la un conflict între Beyonce și tatăl ei, însă Mathew Knowles – care a fost managerul trupei Destiny’s Child – a declarat că zvonurile nu sunt adevărate și că între el și fiica sa nu există decât dragoste.
„Aceste zvonuri periculoase îmi defăimează numele de familie”, a declarat Mathew Knowles, într-un interviu oferit în 2015 pentru ET. „Nu au validitate și nu sunt adevărate. Sunt mult mai multe lucruri importante care merită atenția. Nimeni nu are nevoie de negativitate inutilă. Eu, de exemplu, mă concentrez pe cursurile pe care le predau și care îi ajută pe oameni să facă lucruri pozitive și să aibă vieți mai bune”.
Mathew și Tina Knowles, părinții lui Beyonce, au divorțat în 2011, iar el s-a recăsătorit în 2013 cu Gena Charmaine Avery.
Foto: Instagram