Actrița din celebrul serial ‘Empire’ a dat vestea prietenilor și admiratorilor săi pe Instagram, postând o poză cu inelul. Kelvin, un fost fotbalist în vârstă de 34 de ani, i-a adresat marea întrebare duminică, pe 13 mai. Acesta a început surpriza prin a-i oferi o brățară Cartier, apoi a căzut în genunchi în fața ei.
‘Aproape am leșinat’, a scris Taraji pe Instagram.
Chiar dacă evenimentul a fost neprevăzut, secțiunea de comentarii de pe Instagram a fost asaltată de fanii care le-au făcut urări de bine.
Decizia de a se logodi poate veni ca o surpriză pentru mulți, întrucât cei doi și-au confirmat relația în luna decembrie a anului trecut. Speculațiile legate de idila lor au început în urmă cu doi ani și jumătate, când au fost surprinși ținându-se de mână pe o plajă din Miami.
‘Nu sunt genul de persoană care să vorbească despre planul personal prea mult. Cu toate astea cred că e foarte important ca oamenii să știe că sunt fericită. Chiar sunt.‘, a declarat Taraji după confirmarea relației în decembrie.
Taraji Penda Henson are 47 de ani și s-a născut în Washington, Statele Unite. Are un fiu de 24 de ani iar primul său soț, cu care avea o relație încă din liceu, a fost ucis în 2003. Viitorul ei partener de viață, Kelvin Hayden, are 34 de ani și s-a născut în Chicago. După doi ani împreună, cei doi au hotărât să își unească destinele.
Citește și:
Rihanna face dezvăluiri despre viața ei amoroasă
Text: Roxana Sayyad
Foto: Arhiva Revistei ELLE