Tallulah Willis a fost diagnosticată cu autism vara trecută.
Tallulah Willis a dezvăluit că a fost diagnosticată cu autism vara trecută. Fiica lui Bruce Willis și a lui Demi Moore a distribuit zilele trecute pe pagina sa de Instagram un clip video mai vechi, în care îl mângâia pe cap pe tatăl său, în timp ce se aflau covorul roșu.
„Spune-mi că ești autist fără să-mi spui că ești autist”, a scris Tallulah în descrierea video-ului.
Un fan a lăudat-o pe Tallulah pentru postarea sinceră pe care a făcut-o și a întrebat-o dacă a fost diagnosticată în copilărie.
„Am aflat în această vară și mi-a schimbat viața”, a răspuns Tallulah.
Tallulah a vorbit întotdeauna despre problemele sale de sănătate, aceasta chiar împărtășind recent câteva imagini cu corpul său pentru a arăta progresele pe care le-a făcut în lupta cu anorexia. Pe lângă această tulburare de alimentație, Tallulah s-a confruntat și cu ADHD și depresie. În plus, în iunie 2022, în timp ce se afla într-un centru de tratament din Texas, fiica actorului din Die Hard a fost diagnosticată și cu tulburare de personalitate borderline. Aceasta a rămas internată timp de patru luni la cererea părinților ei, în ciuda faptului că Bruce se lupta cu diagnosticul de demență.
„Mi-am dat seama că ceea ce îmi doream mai mult decât armonia cu corpul meu era armonia cu familia mea – să nu-i mai îngrijorez, să le aduc o lejeritate surorilor și părinților mei”, a povestit Tallulah.
Bruce Willis a fost diagnosticat anul trecut cu demență frontotemporală, o afecțiune degenerativă care i-a afectat serios calitatea vieții și care l-a determinat să renunțe la actorie. Inițial, actorul în vârstă de 68 de ani fusese diagnosticat cu afazie, însă după mai multe cercetări și teste medicii săi au ajuns la concluzia că suferă, de fapt, de demență.
În luna noiembrie, Tallulah Willis a împărtășit mai multe detalii despre starea de sănătate a tatălui său, mărturisind că deși boala este „foarte agresivă”, Bruce este neschimbat.
„Este aceeași persoană, ceea ce cred că, în această situație, este cel mai bun lucru pe care ți-l poți dori”, a spus ea în cadrul emisiunii The Drew Barrymore Show.
„Văd iubire când sunt cu el, este tatăl meu și mă iubește, ceea ce este cu adevărat special”, a mai adăugat Tallulah Willis.
În ultimele luni, familia actorului a fost onestă în legătură cu problemele de sanătate cu care acesta se confruntă, vorbind despre impactul pe care boala îl are asupra lui Bruce Willis, dar și asupra celor din jur.
Tallulah Willis i-a spus lui Barrymore că această deschidere are la bază două motive: „Pe de o parte, este ceea ce suntem noi ca familie, dar, de asemenea, este foarte important pentru noi să facem cunoscută boala.”
În ciuda declarațiilor făcute de Tallulah Willis, un prieten apropiat al actorului a declarat recent că Willis și-a pierdut nu doar bucuria de a trăi, ci și o mare parte din capacitatea de a vorbi.
„Părerea mea este că în primele trei minute știe cine sunt”, a declarat Glenn Gordon Caron, creatorul serialului Moonlighting din anii ’80, într-un interviu pentru Page Six. „Nu este în totalitate verbal; era un cititor avid – nu voia ca cineva să știe asta – și nu mai citește acum”, a continuat acesta.
Glenn Gordon Caron, care a creat și serialul Medium, a dezvăluit:
„Nu mai poate vorbi, și totuși el este tot Bruce. Când ești cu el, știi că este Bruce și ești recunoscător că este acolo, dar bucuria de a trăi i-a dispărut.”
Acesta a mai adăugat și că „nu exista cineva care să aibă mai multă bucurie de a trăi decât el. Adora să se trezească în fiecare dimineață și să încerce să-și trăiască viața la maximum. Dar acum trăiește ca și cum ar vedea viața printr-o plasă”.
Foto: Instagram