Sâmbătă, Katie Holmes a împărtășit cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare o imagine alb-negru care o arată pe fiica ei jucându-se și nu putem să nu observăm cât de bine seamănă cu celebrul ei tată, Tom Cruise.
Fotografia a fost realizată în timpul unei vizite pe care cele două au făcut-o la o tabără de refugiați din Grecia, iar Suri a fost surprinsă jucându-se cu copiii refugiaților sirieni.
Vizita celor două a fost intermediată cu ajutorul organizației caritabile Artolution, care promovează inițiative artistice menite a determina schimbări sociale în comunitățile defavorizate.
Katie Holmes este ambasadoare a acestei organizații, iar o imagine cu ea și fiica ei, alături de alți voluntari, pozând în fața unei picturi murale din Grecia, a fost postată și pe contul de Instagram al organizației.
Nu este pentru prima dată când Suri se implică în susținerea unor cauze în care crede. Anul trecut ea a participat la parada minorităților sexuale din New York, unde a avut un stand, vânzând limonadă. Standul a fost decorat cu un poster pe care se putea citi „Trebuie să fii mândru de ceea ce ești!'
Citește și:
Jamie Foxx s-a despărțit de Katie Holmes și are o nouă iubită celebră
Foto: Arhiva Revistei ELLE