Suri Cruise a împlinit 18 ani. Unde a fost surprinsă fiica lui Katie Holmes și a lui Tom Cruise de ziua ei de naștere

Suri Cruise a împlinit 18 ani și a fost surprinsă în timp ce se afla la New York de ziua ei de naștere.

Suri Cruise a surprins pe toată lumea atunci când a fost văzută la cumpărături în New York cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, iar fanii și-au amintit cu ocazia asta de apariția mamei sale, Katie Holmes, în serialul Dawsons Creek. Actrița în vârstă de 45 de ani a jucat celebrul rol al lui Joey Potter în serialul de succes pentru adolescenți de la The WB timp de șase sezoane, din 1998 până în 2003.


Suri Cruise a împlinit 18 ani

Pe 18 aprilie, Suri Cruise a împlinit 18 ani. Cu această ocazie, tânăra, al cărei tată înstrăinat, Tom Cruise, este preocupat în această perioadă cu filmările pentru continuarea peliculei Mission Impossible, a purtat bluza iconică a lui Potter, de culoare roșie-maronie, care a devenit populară în anii 1990. Tânăra și-a completat ținuta de ziua ei cu un rucsac mare din denim și pantofi sport negri din piele de căprioară.

sursa: Profimedia

Fiica actriței a fost surprinsă într-o piață de flori de ziua ei de naștere, în ținuta sa casual, având o apariție discretă. Ajunsă la vârsta de 18 ani, Suri trece astfel într-o nouă etapă din viața ei. Surse au dezvăluit detalii despre planurile sale privind cariera și relația tumultoasă cu tatăl ei, Tom Cruise.

sursa: profimedia

Tom Cruise și fiica lui nu își mai vorbesc de peste 10 ani

Tom Cruise și Katie Holmes au divorțat în anul 2012, iar actorul nu ar mai fi vorbit cu fiica sa, Suri, de aproape un deceniu. Se pare că ruptura se datorează faptului că actorul este un adept al scientologiei, o religie pe care actrița a respins-o categoric. În trecut, Tom Cruise a fost căsătorit cu Nicole Kidman, alături de care are doi copii. Relația dintre cele două megastaruri s-a sfârșit tot din cauza faptului că Tom Cruise este un adept înfocat al scientologiei. Atât Nicole Kidman, cât și Katie Holmes au fost declarate persoane indezirabile de mai-marii bisericii pe care o frecventează Tom Cruise de ani de zile.


„Suri nu-și mai cunoaște tatăl și nu a mai petrecut timp cu el de un deceniu. Ea nu merge să-i vadă filmele și el nu are niciun rol în viața ei', a mai declarat o sursă pentru Daily Mail.

În timp ce surse apropiate de Suri Cruise spun că aceasta încă își cântărește opțiunile în ceea ce privește viitoarea ei carieră, acestea notează că este foarte clară cu privire la un lucru: „Tom nu există pentru ea'. Ziua de naștere a lui Suri rupe oficial toate legăturile rămase pe hârtie cu Tom. Deoarece a împlinit 18 ani, starul din Top Gun nu va mai fi obligat să plătească pensie alimentară pentru Katie, o sumă care se pare că se ridica la 400.000 de dolari pe an.


„Suri nu va avea niciun contact cu tatăl ei, în ciuda faptului că are 18 ani, și chiar dacă acesta ar suna, ea nu ar răspunde', a declarat o sursă pentru DailyMail.com.

Citește și:
Matthew McConaughey, detalii inedite despre cariera sa. Cum l-a ajutat ipostaza de tată în actorie: „Devin un povestitor mai bun’

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people