Simona Halep și Toni Iuruc se căsătoresc religios pe 13 noiembrie.
Simona Halep și Toni Iuruc formează un cuplu de patru ani și s-au logodit în vara anului trecut. Sportiva și omul de afaceri s-au căsătorit civil pe 15 septembrie 2021, la Constanța, orașul său natal, într-un cadru de poveste. Petrecerea de cununie a avut la clubul Fratelli, locul deținut de nașii sportivei și, totodată, locul unde aceasta s-a întâlnit pentru prima dată cu Toni Iuruc.
Cei doi au sărbătorit cununia cu o petrecere privată, având alături familia și apropiații, precum și 300 de persoane. Au fost invitați să cânte Loredana și Dan Bittman, dar și o formație specializată în muzică tradițională. La nunta dintre Simona Halep și Iuruc au participat mulți sportivi și foști sportivi de top ai României, precum Ilie Năstase, Gheorghe Hagi sau Florin Răducioiu.
Conform presei mondene, marele eveniment este programat a avea loc în toamna acestui an, mai exact pe 13 noiembrie, iar locul ales de cei doi este Cazinoul din Sinaia.
Contactat de FANATIK, Toni Iuruc a confirmat informaţia legată de ceremonia religioasă, însă nu a dorit să ofere prea multe detalii.
„Mulţumesc pentru urările de casă de piatră. Da, informaţia este corectă. În noiembrie, facem nunta la Sinaia. Sperăm să fie ceva cu totul deosebit pentru noi, dar nu vreau să vorbesc mai mult. Este viaţa noastră privată. Dacă vreţi să discutaţi de tenis, vă rog s-o întrebaţi pe Simona. Ea se ocupă de partea de tenis, ea este specialista, campioana familiei”, a declarat Toni Iuruc, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Evenimentul se anunță deja a fi unul fabulos, cei doi alegând să nu facă rabat de la calitate mai ales pentru o astfel de ocazie.
Conform Playsport, pe lista invitaților se regăsesc aproximativ 500 de persoane. Printre cei mai așteptați se numără Gică Hagi, Gică Popescu, Ion Țiriac, Ilie Năstase, Ianis Hagi, dar și Nadia Comăneci.
Aceeași sursă mai scrie că închirierea Cazinoului din Sinaia, unde va avea loc nunta, i-a costat pe cei doi suma fabuloasă de 20.000 de euro (n.red- pentru 24 de ore), marea petrecere va avea loc în Sala Oglinzii, care are o capacitate de aproape 600 de persoane, iar prețul unui meniu, ce se vrea un mix între tradițional și modern, începe de la 200 de euro.
Atmosfera din Sala Oglinzii va fi întreținută de artiști precum Smiley sau Loredana Groza, aceasta din urmă fiind invitată și la cununia civilă de anul trecut, dar și de o o trupă machedonească, preferată de Simona Halep.
Foto: Instagram