Succes profesional pentru Giulia Anghelescu după participarea la America Express. Ce a dezvăluit artista: „Sunt foarte recunoscătoare”

Giulia Anghelescu a acceptat acum o nouă provocare profesională.

Competiția America Express a venit cu extrem de multe provocări pentru Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu. Emisiunea i-a pus în fața unor situații grele, dar au reușit să le facă față. Participarea la America Express le-a adus și un număr considerabil de fani, cei doi impresionând cu comportamentul lor în timpul competiției.


Giulia Anghelescu a acceptat acum o nouă provocare profesională, mai exact ea va interpreta un rol în lungmetrajul Noaptea lui Vlad alături de actorul Costel Cașcaval.

„Sunt tare bucuroasă să v-o prezint pe Raluca, personajul pe care îl interpretez în lungmetrajul @noaptealuivladfilmul.
Sunt foarte recunoscătoare pentru acest proiect pentru că îmi doream o nouă provocare în acest domeniu. Pe lângă faptul că am ocazia să fac parte din aceeași distribuție alături de actori foarte cunoscuți sunt și mama personajului principal interpretat de @filip.munteanu20 pe care îl știu de când era bebeluș.
O echipă absolut minunată lucrează la acest film și se dedică trup și suflet să iasă perfect iar eu am prins și mai multă încredere de când simt sprijinul fiecarui membru al acestei echipe. Nici nu știu când zboară orele pe set și, deși îmi doresc ca acest film să apară cât mai repede în cinematografe, parcă nu aș vrea să se termine zilele de filmare pentru că în fiecare zi învăț câte ceva nou.
Să-mi țineți pumnii la filmări că nu e ușor deloc iar eu vă țin la curent în stories cu ce se mai întâmplă behind the scenes!', a povestit Giulia Anghelescu pe rețelele de socializare.

Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, dezvăluiri despre participarea la America Express


Într-un interviu acordat recent, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au vorbit despre experiența America Express și despre părerea pe care o au despre echipa care a câștigat concursul.

„Fetele s-au descurcat bine în finală, iar din punctul nostru de vedere, toate cele trei echipe care au ajuns în etapa finală sunt câștigătoare, într-un fel sau altul. Faptul că noi șase ne-am dorit și ne-am luptat foarte tare să ajungem în finală în această distribuție nu poate decât să confirme prietenia care ne leagă. În plus, faptul că am fost prima echipă care a ajuns în Buenos Aires a însemnat enorm pentru noi. Ne-a lipsit însă norocul…', au povestit cei doi în interviul acordat VIVA!.

Cuplul a făcut destăinuiri și despre momentele mai tensionate de pe parcursul emisiunii.

„Singurele momente mai tensionate, puține la număr, au fost cele în care eu și Vlad ne grăbeam să facem lucruri fără să înțelegem foarte bine ce avem de făcut. Uneori, eu încercam să îl repun pe el pe direcția corectă și deveneam cicălitoare, dar până la urmă orice femeie e uneori așa, iar el mă cunoaște îndeajuns de bine încât să nu se supere pe mine', a povestit Giulia pentru sursa citată.

Vlad Huidu a dezvăluit și care este cel mai mare regret al său cu privire la participarea la America Express.

„Clar am regretat că nu am jucat și ultima zi din competiție în marea finală, însă mândria parcursului pe care l-am avut nu a putut umbri acest lucru', a mai spus Vlad Huidu pentru VIVA!.


Citește și:
Spitalul unde a fost operată Kate Middleton riscă o amendă de 17 milioane de lire sterline. Care este motivul

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people