Ziua de naștere a lui Bruce Willis a fost celebrată de acesta alături de întreaga familie. Ce mesaj special i-a transmis fosta sa soție, Demi Moore?
Demi Moore a celebrat ziua de naștere a lui Bruce Willis, fostul său soț cu care are încă o relație foarte apropiată. Actrița, recent nominalizată la Oscar pentru rolul său din The Substance, a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani a starului din Die Hard, pe 19 martie, cu o postare emoționantă pe Instagram în care a prezentat fotografii cu Bruce Willis alături de familia sa extinsă.
„La mulți ani, BW! Te iubim ♥️”, a scris Demi Moore în postarea specială pentru ziua de naștere a lui Bruce Willis de pe Instagram.
Actorii Demi Moore, în vârstă de 62 de ani, și Bruce Willis au divorțat în 2000, după 13 ani de căsătorie. Fostul cuplu are împreună trei fiice: Rumer, în vârstă de 36 de ani, Scout, de 33 de ani, și Tallulah, de 31 de ani. Bruce s-a căsătorit cu soția sa actuală, Emma Heming Willis, în 2009 și au împreună alte două fiice: Mabel, de 12 ani, și Evelyn, de 10 ani. Ulterior relației cu Willis, Demi Moore a fost căsătorită cu Ashton Kutcher, relație despre care a vorbit pe larg în volumul său autobiografic.
Bruce Willis s-a retras din cariera sa prolifică în actorie după ce a primit un diagnostic de afazie în 2022. Ulterior, actorul a fost diagnosticat cu demență frontotemporală, în 2023. Actuala sa parteneră a vorbit în multiple rânduri despre dificultățile cu care se confruntă familia, într-o încercare de a face publicul să conștientizeze atât gravitatea condiției actorului, dar și de a destigmatiza astfel de afecțiuni în rândul populației mai largi.
Postarea lui Demi Moore de pe Instagram a inclus mai multe imagini cu Bruce alături de cele trei fiice ale sale mai mari și de nepoata lui, Louetta Isley Thomas Willis, de doar 23 de luni, fiica lui Rumer și a partenerului ei, Derek Richard Thomas.
Postarea lui Moore de ziua de naștere a lui Bruce Willis a debutat cu o imagine nostimă a lui Moore, Rumer, Scout și Tallulah alături de Bruce, în timp ce zâmbeau larg și se îmbrățișau pe o canapea. Actrița a inclus apoi o imagine cu ea și Bruce îmbrățișându-se și zâmbind cald în fața camerei. Relația dintre cei doi foști soți, care și-au petrecut împreună cu restul familiei și carantina din timpul pandemiei de Covid, este privită drept exemplară în lumea filmului, dar nu numai.
O altă fotografie îi include pe Moore, fostul său soț și nepoata lor, actrița apărând ținând-o pe Louetta în poala lui Bruce Willis în timp ce acesta o sărută. Fiica ei și totodată mama copilului, Rumer, stă chiar lângă ei, ținând afectuos mâna pe spatele tatălui ei.
O altă fotografie de la ziua de naștere a lui Bruce Willis o include pe fiica cea mică a lui Moore și Bruce, Tallulah, stând în poala tatălui ei și îmbrățișându-l.
Foto: Instagram