Travis Barker a fost diagnosticat cu pancreatită, după ce a fost transportat ieri de urgență la spital.
Travis Barker a fost surprins ieri într-o ambulanță care l-a dus de urgență la spitalul Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles. Alături de el a fost soția sa, Kourtney Kardashian, care nu l-a lăsat singur în momentele dificile. Potrivit surselor, Travis Barker este spitalizat din cauza unei pancreatite.
După ce toboșarul trupei Blink-182 a fost văzut marți fiind transportat pe o targă la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, People confirmă că Barker, în vârstă de 46 de ani, suferă de pancreatită, o inflamație a organului care ajută la digestie și la reglarea zahărului din sânge.
„A fost pancreatită”, a declarat pentru PEOPLE o sursă apropiată muzicianului. „Se plângea de crampe”.
O altă sursă apropiată spune pentru People că soția lui, Kourtney, „era îngrijorată ieri. Amândoi erau”. Un reprezentant al lui Barker nu a făcut niciun comentariu, în timp ce un reprezentant al soției artistului nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii. Kourtney Kardashian a fost văzută urmărindu-l îndeaproape în timp ce intra în spital. Aceasta a rămas tot timpul în spatele lui pentru a-i fi alături.
Fiica în vârstă de 16 ani a lui Barker, Alabama, a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care le cerea urmăritorilor să se roage pentru familia ei. Alabama a distribuit, de asemenea, o postare, care a fost ștearsă între timp, pe pagina ei TikTok, în aceeași notă. La câteva ore după ce Travis Barker a mers la Cedars-Sinai, fiul său, Landon, a cântat melodia „Die in California” în colaborare cu Machine Gun Kelly, la concertul Mainstream Sellout Tour de la Madison Square Garden din New York.
Proaspeții căsătoriți au ajuns pentru prima dată la West Hills Hospital and Medical Center marți dimineață pentru o problemă de sănătate cu care se confrunta Barker, potrivit TMZ. Publicația a relatat că personalul medical de la West Hills a considerat că muzicianul avea nevoie de îngrijiri suplimentare, așa că a fost transportat de urgență la Cedars-Sinai. Se pare că acesta s-a confruntat cu crampe puternice, fiind nevoie de supravegherea de urgență a medicilor.
Foto: Arhiva ELLE