Soția lui Alec Baldwin a anunțat pe rețelele de socializare că este însărcinată cu al șaptelea copil.
Hilaria și Alec Baldwin sunt în culmea fericirii. Soția actorului a anunțat marți pe rețelele de socializare că este însărcinată cu al șaptelea copil, iar vestea i-a încântat pe fani. După o perioadă plină de dificultăți, cei doi se bucură de surpriza din viața lor.
Fosta instructoare de yoga și actorul așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a a celui de-al șaptelea copil. Hilaria a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, susținând că vestea a venit ca o surpriză pentru toată lumea. Deși ambii părinți credeau că familia lor este completă, se pare că un nou membru este pe drum.
„După multe suișuri și coborâșuri din ultimii câțiva ani, avem o surpriză incitantă și uriașă: un alt Baldwinito va veni în această toamnă 💛. Eram destul de siguri că familia noastră era completă și suntem mai mult decât fericiți de această surpriză.”, a scris Hilaria pe pagina sa de Instagram.
Soția celebrului actor a împărtășit cu fanii de pe Internet și reacția celorlalți copii când au aflat că vor mai avea un frățior sau o surioară. Cei mici au fost extrem de încântați de veste și au sărit imediat să o îmbrățișeze pe mama lor. Imaginea cu familia lui Alec Baldwin a emoționat internauții, care au copleșit-o pe Hilaria cu mesaje de felicitări.
De asemenea, vedeta le-a mărturisit fanilor că se bucură nespus să revină în atenția lor pe rețelele de socializare. După o pauză îndelungată de pe social media, Hilaria a revenit cu o veste incredibilă.
„Împărtășesc cu voi momentul în care le-am spus copiilor – după cum puteți vedea, sunt super încântați! Noul nostru copil este o lumină în viața noastră. O binecuvântare și un dar în aceste vremuri nesigure. Mi-a fost dor de voi în timpul pauzei de pe rețelele de socializare… M-am întors și aștept cu nerăbdare să continui cu voi această călătorie sălbatică pe care o numim ‘viață’. Dragostea noastră pentru voi și cei dragi vouă ❤️”, a mai scris ea.
Fosta instructoare de yoga și actorul, în vârstă de 63 de ani, sunt deja părinți ai fiicelor Carmen, 8 ani, María Lucía, 13 luni, și ai fiilor Rafael, 6 ani, Leonardo, 5 ani, Romeo, 3 ani, și Eduardo „Edu”, 18 luni. Alec este, de asemenea, tatăl lui Ireland, în vârstă de 26 de ani, fiica pe care o are alături de fosta soție, Kim Basinger.
FOTO: Arhivă ELLE