Romanița Iovan, declarații inedite despre căsătorie, după 14 ani de relație: „De ce să schimbăm ceva”

Romanița Iovan a vorbit despre relația cu partenerul ei de viață, Iulian Gogan.

Romanița Iovan, declarații inedite despre căsătorie, după 14 ani de relație: „De ce să schimbăm ceva”

Romanița Iovan și Iulian Gogan au o relație de aproximativ 14 ani, iar de atunci sunt de nedespărțit. Cei doi se înțeleg de minune și nu au luat în considerare până acum căsătoria. Deși nu și-au oficializat relația, vedeta a declarat că povestea lor de dragoste funcționează mai bine ca niciodată.

Romanița Iovan, declarații despre relația cu partenerul ei de viață

Vedeta surprinde cu apariții rare la evenimentele mondene. La finalul săptămânii trecute, Romanița Iovan și partenerul ei au fost prezenți la Petrecerea Viva!, unde a făcut o serie de declarații inedite despre relația lor, dar și cât de bine se potrivesc din punct de vedere vestimentar. Iulian Gogan se consultă cu partenera lui despre ținutele pe care le îmbracă, iar evenimentul de săptămâna trecută nu a fost o excepție.

El este un tip elegant de când l-am cunoscut, are și meseria asta de avocat și bineînțeles că are o sumedenie de costume, dar pentru această petrecere am vorbit, practic s-a consultat cu mine și mi-a spus: ‘Baby, e ok dacă mă îmbrac așa?/ Da e ok, e perfect‘. Da, suntem într-adevăr o pereche și ținem cont unul de altul și la vestimentație, nu numai la restul activităților”, a spus Romanița Iovan.

Romanița și Iulian au o relație strânsă și împreună formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri. În ceea ce privește pasul cel mare, vedeta a declarat că nu au nevoie de acte pentru a-i uni, iar secretul relației lor fericite constă chiar în această libertate de care se bucură.

Cred că nu există un secret, poate pentru că nu suntem legați prin niciun act, dar poate dacă am fi fost legați ar fi fost la fel, deci nu pot să spun că dacă și cu parcă. Până la urmă sentimentul de a fi liber, neîncorsetat , de a face ceea ce vrei să faci și dorești să faci, fără să ai impuneri sau lucruri care nu te reprezintă, cred că asta e până la urmă tot ceea de înseamnă într-un cuplu, într-o relație dintre doi parteneri. De alttfel lui îi place să joace golf, eu am prezentări de modă și în străinătate și în țară, el vine cu mine de câte ori am eu nevoie de el, eu vin cu el de câte ori are el nevoie. Ne susținem, ceea ce eu zic că este foarte bine”, a declarat pentru VIVA!, Romanița Iovan.

Vedeta nu se gândește la căsătorie

Vedeta a declarat că ea și partenerul ei de viață se înțeleg atât de bine deoarece nu sunt constrânși și se simt foarte bine unul în preajma celuilalt. De asemenea, când vine vorba de viața profesională, cei doi se susțin reciproc și călătoresc des împreună. Astfel, Romanița a precizat că nu iau în considerare căsătoria căci relația lor deja funcționează așa cum își doresc.

Nu, nu ne-am gândit să oficializăm relația și nu cred că o să ne gândim nici de acum înainte. Sunt 14 ani de când suntem împreună, de ce să schimbăm ceva ce oricum este foarte bine?„, a spus vedeta pentru sursa citată.

Citește și:
Anca Țurcașiu, dezvăluiri despre viața ei amoroasă după divorț: „Toată lumea are nevoie de iubire'

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people