Ricky Martin va depune mărturie împotriva nepotului său, care îl acuză de incest

Ricky Martin va depune mărturie în fața unui judecător din Puerto Rico într-un proces în care este acuzat de nepotul său de incest.

Ricky Martin se va prezenta în instanță pentru a depune mărturie împotriva nepotului său care a susținut că cei doi ar fi avut o relație sexuală. Surse apropiate ale artistului spun că va apărea prin Zoom în fața unui judecător din Puerto Rico, joi, potrivit TMZ.


Ricky Martin depune mărturie

Vestea vine după ce Ricky Martin a negat acuzațiile potrivit cărora el și nepotul său, în vârstă de 21 de ani, ar fi avut o „relație romantică sau sexuală' timp de șapte luni. Avocatul cântărețului, Marty Singer, a declarat pentru The Post că artistul nu a fost și nici nu va fi implicat vreodată într-o astfel de relație. De fapt, Singer a continuat să califice afirmațiile drept „dezgustătoare' și „neadevărate'.

„Din păcate, persoana care a făcut această afirmație se luptă cu profunde probleme de sănătate mintală. Ricky Martin, bineînțeles, nu a fost niciodată, și nu ar fi niciodată, implicat în niciun fel de relație sexuală sau romantică cu nepotul său. Ideea nu este doar neadevărată, ci și dezgustătoare. Sperăm cu toții ca acest bărbat să primească ajutorul de care are nevoie atât de urgent. Dar, mai presus de toate, așteptăm cu nerăbdare ca acest caz îngrozitor să fie respins imediat ce un judecător va ajunge să analizeze faptele', a spus avocatul.


Artistul este acuzat că a întreținut relații sexuale cu nepotul său

În urmă cu aproximativ două săptămâni, un judecător din Puerto Rico a emis un ordin de restricție „legat de violența domestică' împotriva cântărețului pop latino. „Petiționarul se teme pentru siguranța sa', a citat ordinul El Vocero, un ziar din Puerto Rico. Ulterior, Martin a declarat că acuzațiile sunt nefondate.

„Ordinul de protecție introdus împotriva mea se bazează pe acuzații complet false, așa că voi răspunde prin intermediul procesului judiciar cu faptele și demnitatea care mă caracterizează. Pentru că este o chestiune juridică în curs de desfășurare, nu pot face declarații detaliate în acest moment. Sunt recunoscător pentru nenumăratele mesaje de solidaritate și le primesc cu toată inima', a transmis cântărețul.

Ordinul îi interzice artistului să contacteze sau să sune persoana care l-a depus, a precizat poliția. În timp ce numele presupusei victime a rămas anonim, fratele lui Martin, Eric, a afirmat că este vorba despre Dennis Yadiel Sanchez.

Citește și:
Adele și iubitul ei, Rich Paul, imagini inedite din vacanța în Italia

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people