Heidi Klum a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă și ce obiceiuri alimentare are.
Heidi Klum este în mijlocul unei controverse cu privire la modalitatea prin care se menține în formă. Fostul model Victoria’s Secret, în vârstă de 50 de ani, a împărtășit duminică, în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri pe Instagram Story, o parte din obiceiurile sale culinare. Ulterior s-a zvonit în presa internațională faptul că vedeta ar mănânca doar până la 900 de calorii pe zi, potrivit Daily Mail.
Modelul este recunoscut pentru silueta impecabilă, iar la vârsta de 50 de ani se menține într-o formă excelentă. Internauții au fost foarte curioși să afle cum reușește să facă acest lucru, iar răspunsul i-a surprins. Astfel, masa ei zilnică ar începe, se pare, cu un mic dejun cu puține calorii care constă în trei ouă poșate în sos de roșii cu pui cald.
Un urmăritor i-a cerut apoi lui Klum să împărtășească greutatea ei actuală, așa că a scos un cântar și s-a urcat pe el cu picioarele goale. Jurata de la „America’s Got Talent” și-a dat jos chiar și hainele cu imprimeu de ghepard pentru acuratețe. Cântarul a pendulat înainte și înapoi între 62 și 64 de kilograme, până când Klum a dezvăluit în cele din urmă, într-un Story separat pe Instagram, că are 63 de kilograme.
Heidi nu numai că a fost „obligată” să facă o fotografie cu ea stând pe cântar, dar a găsit întrebarea plină de umor: „Probabil că s-a prăfuit complet”, a glumit ea despre cântarul ei. „Cu siguranță nu mai este posibil”.
Modelul de origine germană are o înălțime de 1,70 metri, așa că, potrivit Institutului Național pentru Inimă, Sânge și Plămâni, indicele ei de masă corporală se încadrează în limitele normale. Cu toate acestea, experții medicali recomandă ca femeile să aibă un aport zilnic de 2.000 de calorii, noteaz[ Page Six.
Cu toate acestea, în urma dezvăluirilor sale, Klum s-a confruntat cu critici referitoare la numărul de calorii despre care s-a spus le-ar consuma zilnic. Modelul a decis să transmită un mesaj în acest sens, specificând că nu și-a numărat niciodată caloriile și nici nu va începe de acum.
„Vreau să spun că nu cred că mi-am numărat caloriile în viața mea și nu credeți tot ce citiți. Nu îmi număr caloriile. Cineva m-a întrebat cât cântăresc, m-am urcat pe cântar și i-am arătat asta, iar oamenii fac legături.”, a declarat Heidi Klum pe Instagram.
Heidi Klum a fost întotdeauna foarte sinceră cu publicul în ceea ce privește obiceiurile sale alimentare. În 2008, modelul de pe coperta Sports Illustrated Swimsuit Issue a povestit că lua mese mici la fiecare trei ore, nu mânca niciodată după ora 20:00 și că mânca un măr ori de câte ori îi era foame. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Klum a devenit mai permisivă în ceea ce privește alimentația pentru a nu o face să se simtă ca pe o corvoadă. Totuși, ea încă prioritizează alimentele sănătoase.
„La început, a trebuit să fiu disciplinată în privința mâncării, iar acum sunt atât de obișnuită cu asta. Sunt atât de multe opțiuni, trebuie doar să alegeți lucrurile potrivite. Pentru că atunci nu vei mai avea de luptat.”, a declarat modelul pentru revista Red Magazine în 2020, potrivit Daily Mail.
Într-o postare recentă pe Instagram, ea și-a încurajat urmăritorii să mănânce sănătos în timp ce se afla în vacanță în Capri, Italia, împărtășind fotografii în care poza cu o farfurie de fructe și salată, în timp ce își descria postarea spunând „ Asigurați-vă că vă mâncați fructele și …..”, împreună cu un șir de emoticoane cu fructe și legume.
View this post on Instagram
FOTO: Arhivă ELLE