Pepe a dezvăluit reacția fiicelor sale, când au aflat că vor avea un frățior.
În urmă cu câteva săptămâni, Pepe a făcut marele anunț potrivit căruia va deveni tată pentru a treia oară. Artistul și iubita lui așteaptă nerăbdători să își țină în brațe copilul, iar fetele cântărețului sunt la fel de încântate. Pepe se poate declara un bărbat norocos, cu o carieră de succes și o familie superbă.
Pepe și iubita sa, Yasmine Ody sunt cei mai fericiți și așteaptă cu sufletul la gură momentul când își vor ține în brațe copilul. Artistul se pregătește să devină tată pentru a treia oară, iar fiicele lui abia așteaptă să își cunoască frățiorul. Cântărețul se bucură zilnic de dragostea fetelor sale, iar fanii de pe rețelele de socializare sunt la curent cu tot ce se întâmplă.
În cadrul emisiunii Exclusive VIP, el a vorbit despre modul în care Maria și Rosa au reacționat când au aflat că vor avea un frate. Ele au fost printre primele persoane care au aflat vestea cea mare și au fost cât se poate de fericite. Ba mai mult, Pepe este bucuros că a putut da vestea fanilor și prietenilor chiar el, fără a apărea zvonurile în presă.
„Sunt foarte fericite, dar nu vreau să fac acum un subiect din asta. Am zis o dată pe scenă, nu stau să… Adică cine se bucură și cine a trebuit să afle a aflat de la început. Și am spus-o la Berărie pentru că în sală se aflau fanii mei. Prietenii mei care au venit să mă vadă cântând. Au plătit un bilet și au susținut cariera mea și s-au bucurat că sunt pe scenă. Și atunci am luat-o din aproape în aproape. Am spus rudelor de sânge, prietenilor apropiați, familiei Pepe online. M-am bucurat că timp de o lună și jumătate nu a răsuflat vestea în presă. După care am spus-o public fanilor mei pentru că e normal!„, a încheiat Pepe la emisiunea lui Cristi Brancu.
Artistul pare că se află într-un moment al vieții în care le are pe toate. De la o carieră de succes, la o familie frumoasă, cântărețul este cât se poate de mândru și fericit. Ba mai mult, fanii nu sunt neglijați deloc, iar cântărețul îi ține la curent cu ultimele noutăți.
„Mă simt mândru și fericit! Dumnezeu le așază cum știe el mai bine. Suntem foarte fericiți! Cei din familia mea, prietenii mei adevărați, cei sinceri care nu dau ponturi presei. Că nu sunt prăduitori, că e normal, au știut. Am știut și eu cu cine să împart știrea. După care mi-am asumat și am vorbit cu cei din mediul online, cu familia Pepe online”, a spus Pepe pentru sursa citată.
Cu toate că inițial au apărut informații potrivit cărora iubita lui Pepe este însărcinată în 7 luni, artistul a făcut lumină în acest sens. Se pare că Yasmine are în pântece un băiețel de 5 luni, artistul negând informațiile din spațiul public.
„Nu, știrea nu este adevărată! Peste două luni nu am cum să îmi țin în brațe copilașul pentru că nu are 7 luni sarcina ei, ați înțeles greșit, eu nu am declarat asta! Ea nu este însărcinată în 7 luni, ea este însărcinată în 5 luni, ceva de genul!„, a mai spus el.
FOTO: Instagram