Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf sunt în plin proces de divorț, iar de când au anunțat separarea, cei doi s-au atacat reciproc în repetate rânduri. Impresara l-a acuzat pe fostul partener că nu mai aduce rezultate echipei sale de fotbal, iar din cauza evenimentelor din viața personală, cariera sa ca antrenor nu mai poate evolua.
Mesajul Anamariei Prodan după demiterea lui Laurențiu Reghecampf
Universitatea Craiova a reziliat contractul cu Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei, în luna iunie a acestui an. Ambele părți ar fi ajuns la un acord, după ce Reghecampf a declarat zilele trecute că va pleca doar dacă îi va fi achitată clauza de reziliere a contractului, în valoare de 300.000 de euro. Vestea a ajuns și la Anamaria Prodan, care a transmis un mesaj tăios referitor la demiterea fostului partener.
„Când nu ai rezultate, ca antrenor, ești demis. Asta e viața. Vă spun sincer, eu mă rog pentru el să nu stea mult pe tușă și să-și găsească un angajament. Dar, și să reușească. În acest moment, el se află într-un moment delicat, cel puțin în România. Dacă va mai prelua o echipă din România și nu va reuși, atunci va fi compromis, și profesional, și personal', a declarat Anamaria Prodan, potrivit Digi Sport.
Impresara a precizat că și-ar dori pentru Laurențiu Reghecampf să își găsească locul la altă echipă de fotbal în România, deși a spus că acesta se află într-o perioadă delicată. De asemenea, Anamaria Prodan a explicat eșecul lui Reghecampf și a dat vina pe faptul că acesta este „cu gândul la amante și la cum să își fure familia'.
Vedeta a comentat eșecurile fostului partener
Anamaria Prodan a comentat eșecurile antrenorului și a declarat că viitorul său depinde foarte mult de alegerile următoare din cariera sa. Ba mai mult, impresa a aspus că rezultatele cele mai bune le-a avut în perioada când era „liniștit’ și nu era implicat în scandaluri mediatice. Totodată, vedeta a precizat că situația în care se află Reghecampf este „jenantă', acesta fiind dat afară de la echipa din Arabia Saudită, iar respectul copiilor săi nu ar mai exista.
„E greu să te mai concentrezi la fotbal, când ești mai mult cu gândul la amante, la cum să-ți furi familia. El a avut rezultate doar atunci când a fost liniștit. Și-a distrus munca în ultimii ani. A crezut că a atins cerul cu mâna și a ajuns milionar, dar nu este deloc așa. Este jenant să ajungi să te dea afară din Arabia Saudită. Din păcate, a ajuns batjocura tuturor. Nu mai are respectul copiilor, al familiei. Va ajunge foarte, foarte rău dacă nu-și va găsi repede ceva', a încheiat impresara.
Citește și:
Mira, declarații despre iubitul ei, Levi Elekes: „El este omul meu potrivit’
FOTO: Arhivă ELLE