Răzvan Simion, prezentatorul emisiunii „SuperNeatza cu Răzvan și Dani' de la Antena 1, a declarat că a învățat să își stabilească limite și să evite epuizarea pentru câștiguri financiare. În plus, acesta a menționat că nu este deranjat de faptul că alte producții au preluat elemente din formatul emisiunii lor.
Răzvan Simion, detalii despre meseria lui
Împreună cu colegul său, Dani Oțil, Răzvan Simion a participat la Gala Premiilor TV Mania, unde „SuperNeatza cu Răzvan și Dani' a fost distinsă cu premiul pentru „Cea mai bună emisiune de divertisment de zi'. Show-ul matinal, ce se află pe micile ecrane de 16 ani, continuă să fie apreciat pentru energia și autenticitatea pe care o aduce în casele telespectatorilor.
„Premiile nu sunt la noi acasă, sunt la noi la studio. Am luat multe premii de-a lungul timpului, unul singur îmi lipsește: Cel mai sexy prezentator TV. Când am venit noi în Antenă, Radu Vâlcan și Mircea Radu le luau pe toate. Nu aveam loc de ei. De asta nu se mai dă, am vorbit cu oamenii și le-am spus că nu se mai poate. Este cea mai bună emisiune de divertisment de zi. Pe vremea când am început la Antenă acum 16 ani, nimeni nu voia tronsonul acesta și nimeni nu considera că cineva se uită la televizor mai încolo de ora 9.00. Acum este bătaie pe tronsonul acesta. Toată lumea vrea să facă lucruri, televiziunile cât de mici au scos programe matinale. Suntem un fel de nașii lor, tăticii, că dacă te uiți, mai seamănă. Ideile mari circulă prin aer. Online a împrumutat mult de la TV, nu există un diss între TV și online', a spus Răzvan Simion pentru CANCAN.RO.
La Gala Premiilor TV Mania, unde emisiunea „SuperNeatza cu Răzvan și Dani' a fost desemnată „Cea mai bună emisiune de divertisment de zi,'
„Mi se pare că am pierdut startul, am avut prieteni care au insistat acum niște ani să fac asta, în pandemie mai exact, atunci când au fost premiați toți cei din seara asta. Mi se pare că s-au zis lucrurile toate, ar mai fi încă un podcast. Doi la mână, eu trebuie să găsesc conținut patru ore pe zi. Trebuie să spun lucruri, să fac lucruri, să pun întrebări. Sunt stors, nu mai pot. După ce termin programul, am nevoie de timpul meu. Mai sunt evenimente, mai sunt alte obligații, efectiv nu duc. Și dacă aș face și asta, chiar nu aș avea timp să îmi trăiesc viața. De ce să fac asta? Să acumulez ce anume? Oameni? Deja se uită mulți, faimă? Mă știu toți. Bani? Da, bani, dar ce fac cu ei dacă nu am timp?! Unii bani se și refuză pentru că degeaba îi ai dacă nu ai timp să faci nimic cu ei', a spus Răzvan Simion.
Dani Oțil și Răzvan Simion au o relație de prietenie de peste 30 de ani. De-a lungul timpului, au trecut împreună prin multe obstacole și au reușit să le depășească împreună. Dani Oțil a povestit cum au reușit cei doi să învețe să gestioneze nemulțumirile.
„Da, avem și relație de prietenie. Cred că am învățat în timp să ne dozăm nemulțumirile care există, ar fi mișto să fie multe căsnicii lungi ca relația mea cu Răzvan, gândește-te că noi suntem de 39 de ani aproape, împreună, nedespărțiți. Dar ne-am prins destul de repede că… cu disputa rezolvată cu cearta nu ne ajută pe nicicare. Și atunci preferăm, decât să ne descărcăm printr-un război, preferăm să reglăm ce s-a întâmplat greșit și să mergem mai departe', a declarat Dani Oțil pentru ciao.ro.
Citește și:
Ce părere are fiul Ancăi Țurcașiu despre noul partener al mamei sale. Dezvăluirea făcută de artistă: „Când noi am apărut la braț, ca iubiți…’
Foto: Instagram