Ramona Păuleanu a devenit mamă anul trecut. Vedeta și soțul ei, avocatul Adrian Cuculis, au împreună gemeni, o fetiță și un băiat. Din păcate, prezentatoarea de la PRO TV a trecut prin momente teribile, după ce Luca a stat nu mai puțin de 8 luni în spital.
Ramona Păuleanu s-a internat la spital cu fiul ei, Luca
Vedeta a povestit că bebelușul a fost internat la spital din cauza unei bacterii intraspitalicești care i-a cauzat multiple complicații. În decembrie, Ramona Păuleanu a anunțat că tot chinul se terminase și își poate strânge în brațe gemenii. Cu toate acestea, prezentatoarea rubricii meteo de la PRO TV a fost nevoită să ajungă iar la spital cu fiul ei pentru niște investigații suplimentare.
Investigațiile nu s-au terminat, iar Ramona Păuleanu a mers zilele trecute la spital cu fiul ei pentru a face un nou set de analize. Vedeta a declarat că rămâne optimistă și că speră ca de această dată să primească rezultatele așteptate.
„Mai avem de trecut un mare hop. Ne internăm o zi în spital, și dacă totul decurge bine, Luca va avea o nouă viață, cu muuult mai puține limitări, atât pentru el, cât și pentru noi. Am emoții, da, dar sunt atât de convinsă că o să fie bine, că nu-s din alea de te copleșesc. Iar el a demonstrat până acum că este un ÎNVINGĂTOR în adevăratul sens al cuvântului. Abia aștept să începem să explorăm lumea asta', a fost mesajul pe care l-a scris Ramona în descrierea unei fotografii în care apare Luca.
Cu toate că au petrecut o zi și o noapte la spital, Ramona Păuleanu a declarat că ea și fiul ei se simt bine. Vedeta încearcă să își păstreze atitudinea calmă și să gestioneze situația așa cum știe mai bine. De asemenea, Luca este un mic luptător și este convinsă că vor trece cu bine peste acest impediment.
„Nu v-am zis eu că e superom? A fost o noapte grea, după o zi și mai grea, dar totul a decurs cum nu se poate mai bine, iar astăzi ne întoarcem acasă. De fapt, nu bine, neașteptat de bine, uimindu-i inclusiv pe doctori. Dar așa e el, îi tot place să ne surprindă', a scris Ramona pe contul personal de Instagram după ce a aflat veștile bune de la medici.
În urma unei nașteri premature, Ramona Păuleanu a trecut prin momente de coșmar. Fiul ei, Luca, s-a infectat cu o bacterie din spital care i-a pus viața în pericol. Acesta a rămas internat timp de 8 luni. În luna decembrie, Ramona a putut să își ia copilul acasă și s-a bucurat de fiecare zi alături de cei doi micuți.
Citește și:
Naomi Hedman, partenera lui Florin Ristei, dezvăluie cum s-a adaptat în România
Foto: Arhiva ELLE