Mara Ilinca Ancuța, fiica fostei prezentatoare de televiziune Raluca Moianu, s-a căsătorit la doar 19 ani cu Virgil Boglea, un avocat cunoscut în lumea celebrităților, în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc în weekend. Mara a strălucit în postura de mireasă, iar fericirea familiei este cu atât mai mare, deoarece tânăra și soțul ei vor deveni părinții unui băiețel.
Cum s-au cunoscut fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea
Într-un interviu acordat pentru viva.ro, Raluca Moianu a împărtășit emoțiile legate de acest moment special din viața fiicei sale. Aceasta a dezvăluit că fiica ei a fost cerută în căsătorie în luna iunie, iar ulterior au aflat că vor deveni și părinți.
„Nu cred că există un timp pentru ceva, cred că se întâmplă când vrea Dumnezeu. Dar, da, s-au hotărât repede. El a cerut-o în iunie, atunci s-au gândit, probabil, că vor face nunta în septembrie. După aceea, au aflat că vor fi părinți, și uite așa…', a declarat Raluca Moianu.
Totodată, Raluca Moianu a dezvăluit cum s-au cunoscut fiica ei, în vârstă de 19 ani, și partenerul ei de viață, Virgil Boglea, în vârstă de 33 de ani. Deși cei doi fac parte din același mediu profesional, Mara și Virgil nu s-au cunoscut la facultate, ci prin intermediul unui prieten comun.
„S-au cunoscut la niște prieteni, printr-un prieten comun, așa ceva. Tot într-un mediu de avocați și… Nu la curs, pentru că el nu este profesor, este avocat de penal, dar are cabinetul lui și, repet, nu este profesor. Nu e în facultate. Discuția lor a început printr-un subiect comun, cum e zona aceasta, ramura asta a meseriei, când el i-a spus că e avocat de penal. Așa a început discuția între ei. Tot legat de zona profesională. Știu că toată lumea a fost luată prin surprindere, dar asta e viața!', a spus Raluca Moianu.
Tânăra și avocatul așteaptă un copil
Mara Ancuța și Virgil Boglea au spus „DA' în fața ofițerului stării civile într-o ceremonie restrânsă, pe 28 septembrie, ziua în care au împărtășit cu cei apropiați și vestea că vor avea un băiat. Virgil Boglea, cunoscut pentru cariera sa de avocat, a fost implicat în reprezentarea intereselor FCSB în controversatul proces pentru palmaresul echipei Steaua, deși în ultima perioadă a pierdut mai multe procese în fața avocatului echipei de ligă secundă, Florin Talpan.
„Ea e totul pentru mine. My Precious. Să fiţi fericiţi! Să vă iubiţi mereu!', a scris, pe pagina personală de Facebook, fosta prezentatoare a emisiunii „Iartă-mă!'.
Mara, fiica Ralucăi Moianu, are 19 ani și este proaspăt studentă la Facultatea de Drept din București, după ce a obținut rezultate excelente la Bacalaureat anul trecut. Planurile sale de viitor includ o carieră în magistratură, deși mama sa o vede mai degrabă urmând drumul notarului.
Pe de altă parte, Virgil, care are 33 de ani, a fost implicat activ în apărarea Asociației Salvați Steaua, în efortul de a demonstra că FCSB a continuat istoria clubului Steaua. Relația lor, marcată de o diferență notabilă de vârstă, nu a împiedicat însă fericirea celor doi, care acum așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului lor copil.
Citește și:
Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre fiica ei, Zenaida, și regulile pe care le-a stabilit pentru ea: „I-am explicat că excesul nu este bun…’
foto: Instagram