Radu Ștefan Bănică este un tânăr cu aspirații foarte mari, care dorește să ajungă un actor apreciat. Fiul lui Ștefan Bănică are planuri mărețe pentru viitorul său și este dispus să facă sacrificiile necesare pentru o carieră de succes, așa cum visează.
Radu Ștefan Bănică, despre cariera în actorie
Încă de când era copil, fiul juratului de la „X Factor' era atras de artă, iar tatăl său i-a fost un adevărat model. Radu Ștefan Bănică a dezvăluit pentru Antena Stars că visează să ajungă un mare actor, iar scena este cea mai mare bucurie a sa. Deși a intrat și în lumea afacerilor, tânărul a precizat că business-ul lui este doar o pasiune a sa.
„Mi-a plăcut de mic partea aceasta de fotografie, de modeling și consider că e tot din ramura artistică, până la urmă e o artă și asta, așa că îmi place! Profesia mea va rămâne și va fi de actor pe scenă, asta este ce îmi doresc cel mai mult, la fel și muzica, iar pentru mine business-ul este un hobby și le îmbin de fiecare dată când pot', a declarat Radu Ștefan Bănică, citat de Spynews.
Ce altă meserie ar fi ales tânărul
Radu Ștefan Bănică a început deja să aibă propriile proiecte în actorie și face tot posibilul pentru a-și vedea visul cu ochii. Cu toate acestea, când a fost întrebat ce altă meserie ar alege dacă nu ar mai fi actor, tânărul a spus că ar fi ales o carieră în medicină sau drept. Motivul pentru care ar fi ales una dintre cele două este faptul că îi place să lucreze cu oamenii. Ba mai mult, acesta nu s-ar vedea făcând muncă de birou.
„Mie mereu mi-a plăcut și încă îmi place medicina. Aș fi dat la medicină și la drept, la fel. Îmi place tot ce implică oameni, nu m-aș vedea la birou, sincer', a adăugat Radu Ștefan Bănică.
Citește și:
Adam Levine, primele declarații după ce a fost acuzat că și-a înșelat soția: „Am întrecut măsura’
Foto: Arhiva ELLE