Paula Chirilă, adevărul despre intervențiile estetice: „Pielea mea arată așa cum era la 20 de ani”

Paula Chirilă a vorbit deschis despre operațiile estetice și a recunoscut dacă a apelat sau nu la o astfel de intervenție.

Paula Chirilă este una dintre cele mai apreciate actrițe, care a cucerit publicul prin fiecare apariție a sa. Dincolo de talentul său actoricesc, vedeta este și foarte carismatică și reușește să capteze imediat atenția. În ceea ce privește aspectul fizic, Paula a vorbit deschis despre operațiile estetice și a recunoscut dacă a apelat sau nu până acum la intervenții ale medicului.


Paula Chirilă a vorbit despre operațiile estetice

Actrița și prezentatoarea TV a spus că este de acord cu operațiile estetice pentru a se simți bine în pielea ei. Paula Chirilă a declarat că recent și-a făcut o intervenție pentru eliminarea grăsimii din zona abdomenului de care este foarte mulțumită. Vedeta a spus că este încântată de faptul că pielea ei arată așa cum era la vârsta de 20 de ani și și-a recăpătat elasticitatea și fermitatea.

„Laserul ăla pur şi simplu a strâns-o, dar a topit şi grăsime. Pielea arată aşa cum era la 20 de ani, ceea ce e fabulos!', spunea acum ceva timp Paula Chirilă despre intervenția de la nivelul abdomenului.


Actrița a oferit recent mai multe detalii despre acea procedură, fiind surprinsă de cât de bine s-a simțit imediat după. Ba mai mult, Paula a spus că în ziua următoare s-a întors la muncă fără griji, simțindu-se într-o formă foarte bună.

„Crede-mă, după ce am sărit de pe masă, m-am dus într-o emisiune, direct, pentru că nu ai probleme', a dezvăluit Paula Chirilă pentru Ego.ro, despre perioada în care și-a făcut liposucție.

Paula Chirilă a spus în trecut că este o persoană cât se poate de asumată și nu o deranjează să spună lucrurilor pe nume. Astfel, actrița își dorește să fie cât se poate de deschisă cu publicul, iar când vine vorba despre intervențiile estetice, Paula nu se sfiește să ofere detalii. Potrivit playtech.ro, Paula mai are și acid hialuronic injectat pentru a-și face tenul mai fin și mai hidratat. De asemenea, actrița și-a făcut și o lipoaspirație, a scăpat de ridurile de expresie și și-a corectat bărbia.


Citește și:
Când și unde va avea loc cununia religioasă a Simonei Halep cu Toni Iuruc

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people