Orlando Bloom este unul dintre marii actori care se implică activ în acțiunile caritabile dedicate refugiaților ucraineni. Starul de la Hollywood se află în prezent în Republica Moldova, unde are grijă de copiii afectați de efectele dezastruoase ale războiului din Ucraina.
Orlando Bloom este ambasador UNICEF și se află acum alături de echipa sa în Republica Moldova, la un centru de ajutorare pentru refugiații ucraineni. Soțul lui Katy Perry a postat mai multe imagini pe contul său personal de Instagram, cu copiii de care are grijă în aceste zile.
Orlando Bloom, voluntar în Republica Moldova
Pe 24 martie se împlinește o lună de la primele atacuri ale armatei ruse în Ucraina și o lună de când viețile a milioane de oameni s-au schimbat definitiv. Peste 3 milioane de ucraineni au fugit din țară de teama războiului și din calea bombardamentelor. Mulți dintre ei au găsit refugiu în țările vecine sau au plecat către Occident.
Celebrul actor a mers personal să ajute victimele războiului alături de alți ambasadori UNICEF. În mesajul său postat pe Instagram, Orlando Bloom a precizat că se află în Moldova pentru a cunoaște familiile de refugiați, stând alături de copii.
„De la începutul războiului în Ucraina, un copil a devenit refugiat la aproape fiecare secundă. Sunt în Moldova cu UNICEF și vizitez familii care au fost forțate să lase totul în urmă, în căutarea unui loc care să le ofere siguranță. Copiii din interiorul și din exteriorul Ucrainei au nevoie de tot ajutorul pe care puteți să-l dați', a scris Orlando Bloom în cadrul postării.
De asemenea, UNICEF Moldova a postat pe pagina oficială de Instagram un mesaj de mulțumire la adresa actorului, care este alături de copii și de familiile acestora în cele mai dificile momente.
„Mulțumim Ambasadorului Bunăvoinței UNICEF, Orlando Bloom, care este în Republica Moldova, pentru a fi alături de copiii și familiile refugiate din Ucraina', a scris UNICEF Moldova.
Citește și:
Tinerii din Suceava, care s-au dus în Kiev să vadă dacă e război, au revenit acasă. Ce au povestit: „Nu m-am întâlnit cu niciun rus'
Foto: Arhiva ELLE