TenismenaMihaela Buzărnescule-a povestit fanilor de pe rețelele de socializare momentele dificile prin care a trecut în ultima perioadă, dar și despre cum i s-a schimbat viața. Aceasta a oferit detalii despre relația abuzivă pe care a avut-o cu actualul mijlocaș al Chindiei Târgoviște, Marco Dulca.
Mihaela Buzărnescu, despre relația abuzivă cu Marco Dulca
Mihaela Buzărnescu a povestit că lucrurile nu mergeau deloc bine între ea și Marco Dulca. Tenismena a scris pe contul personal de Instagram un mesaj cu privire la ultimele luni din viața ei.
Mihaela Buzărnescu, care ocupă locul 121 în clasamentul WTA, a vorbit desprerelațiaabuzivă pe care a avut-o cu Marco Dulca. Timp de jumătate de an, cei doi au fost nedespărțiți și și-au petrecut împreună sărbătorile de iarnă în Maldive. Aceasta îl acuză pe fotbalist că a insultat-o, umilit-o și chiar rănit-o. Mihaela Buzărnescu nu a menționat în mesaj și numele fostului ei partener, însă fanii au presupus că la el face referire.
„Aceste ultime 6 luni au fost foarte grele pentru mine, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Sunt atât de recunoscătoare că am revenit după accidentare și că pot juca din nou. În viața personală am pus totul pe tavă, m-am implicat total, la fel cum o fac și în viața profesională. Dumnezeu știe prin ce am trecut, dar eu am fost cea care a acceptat insultele, umilințele, rănile, acuzațiile produse de imaginația lui. Ce abuz mental! Aceste lucruri lasă urme. Toate relele pe care le-am primit și prin care am trecut se vor transforma în ceva bun pentru mine, într-un anumit moment', a scris Mihaela pe Instagram.
Sportiva revine după o accidentare dureroasă
Mihaela Buzărnescu și Marco Dulca s-au despărțit luna aceasta. Jucătoarea deteniseste pregătită să revină pe teren, după o accidentare dureroasă și să se concentreze pe viața profesională, dar și personală.
Citește și:
Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva, dezvăluiri după 10 ani de relație: „Am trecut împreună şi prin bune, și prin rele’
Foto: Arhiva ELLE