Mesajul tulburător al lui Federer pentru Nadal, marele său rival și prieten, la retragerea din tenis: „A însemnat totul pentru mine…”

Rivalitatea dintre Roger Federer și Rafael Nadal este considerată deja legendară în lumea sportului, dar la fel sunt și prietenia și respectul reciproc pe care și le poartă. Elvețianul i-a transmis lui Nadal o emoționantă scrisoare cu ocazia retragerii din carieră.

Mesajul tulburător al lui Federer pentru Nadal, marele său rival și prieten, la retragerea din tenis: "A însemnat totul pentru mine..."

Roger Federer și Rafael Nadal constituie, împreună, nu doar unii dintre cei mai mari atleți ai vremurilor noastre, ci și un cuplu care a dat naștere unei rivalități epocale, marcată nu doar de confruntări dramatice, dar și de un respect deosebit pe care cei doi jucători de tenis și l-au arătat pe parcursul carierelor lor unul altuia. Cu un scor de 24 la 16 în favoarea lui Nadal, cei doi ocupă locul al doilea, respectiv al treilea în clasamentul trofeelor de Grand Slam, iar împreună alcătuiesc un palmares extraordinar, ce reflectă 20 de ani în care au dominat tenisul: 11 turnee majore consecutive într-un rând, urmate de o altă perioadă în care au împărțit alte 6 turnee, 211 săptămâni consecutive în care au ocupat primele două locuri în clasamentul ATP, 9 finale majore, 12 finale ATP Masters 1000. Primul lor meci a avut loc la Miami în 2004, iar ultimul la Wimbledon, în 2019. Nadal și Federer au jucat împreună la dublu la Cupa Laver din Londra, în 2022, un moment deosebit de emoționant, cei doi îmbrățișându-se și plângând pe tot parcursul ceremoniei ce a urmat competiției.

Acum, la retragerea spaniolului din cariera în tenis, la Cupa Davis de la Malaga, Federer i-a adresat o scrisoare deschisă emoționantă bunului său prieten, al cărei text îl poți citi în întregime mai jos. Rafael Nadal a jucat ultimul său meci împotriva lui Botic van de Zandschulp, pierzând cu scorul 6-4, 6-4.

Iată și textul scrisorii lui Roger Federer pentru Rafael Nadal:

„Vamos, @RafaelNadal!
În timp ce te pregătești de absolvirea din lumea tenisului, am câteva lucruri de împărtășit înainte de a mă emoționa. Să începem cu ceea ce este evident: m-ai bătut – mult. Mai mult decât am reușit eu să te bat. M-ai provocat în moduri în care nimeni altcineva nu putea. Pe zgură, m-am simțit ca și cum aș fi pășit în curtea ta, iar tu m-ai făcut să muncesc mai mult decât am crezut vreodată că pot, doar pentru a-mi menține poziția. M-ai făcut să-mi reimaginez jocul – mergând chiar până la a-mi schimba dimensiunea rachetei, în speranța unui avantaj. Nu sunt o persoană foarte superstițioasă, dar tu ai dus totul la nivelul următor. Întregul tău proces. Toate acele ritualuri. Îți aranjezi sticlele de apă ca niște soldați de jucărie în formație, îți aranjezi părul, îți ajustezi lenjeria… Toate acestea cu cea mai mare intensitate. În secret, mi-a cam plăcut toată chestia asta. Pentru că era atât de unic – era atât de ca tine. Și știi ce, Rafa, m-ai făcut să mă bucur și mai mult de joc.

Bine, poate nu la început. După Australian Open 2004, am ajuns pentru prima dată pe locul 1 în clasament. Am crezut că sunt în vârful lumii. Și am fost – până două luni mai târziu, când ai intrat pe teren la Miami în tricoul tău roșu fără mâneci, arătându-ți bicepșii, și m-ai învins convingător. Toate zvonurile pe care le auzisem despre tine – despre acest tânăr jucător uimitor din Mallorca, un talent care va marca generația, care probabil va câștiga un turneu major într-o bună zi – nu erau doar entuziasm.

Amândoi eram la începutul călătoriei noastre și am ajuns să o parcurgem împreună. Douăzeci de ani mai târziu, Rafa, trebuie să spun: Ce parcurs incredibil ai avut. Inclusiv 14 open-uri ale Franței – istoric! Ai făcut Spania mândră… ai făcut întreaga lume a tenisului mândră. Mă tot gândesc la amintirile pe care le-am împărtășit. Promovarea sportului împreună. Jucând acel meci pe terenul pe jumătate iarbă, jumătate pe zgură. Bătând recordul de public din toate timpurile, jucând în fața a peste 50.000 de fani în Cape Town, Africa de Sud. Întotdeauna ne-am distrat. Să ne epuizăm reciproc pe teren și apoi, uneori, să fim nevoiți să ne susținem reciproc în timpul ceremoniilor de decernare a trofeelor. Încă îți sunt recunoscător că m-ai invitat la Mallorca să te ajut să lansezi Academia Rafa Nadal în 2016. De fapt, m-am cam invitat singur. Știam că ești prea politicos să insiști ca eu să fiu acolo, dar nu am vrut să ratez ocazia. Ai fost întotdeauna un model pentru copiii din întreaga lume, iar Mirka (soția lui Roger Federer, n.red.) și cu mine suntem foarte bucuroși că toți copiii noștri s-au antrenat la academiile tale. S-au distrat de minune și au învățat atât de multe – ca mii de alți tineri jucători. Deși întotdeauna mi-am făcut griji că copiii mei se vor întoarce acasă jucând tenis cu mâna stângă.

Și apoi a fost Londra – Laver Cup în 2022. Ultimul meu meci. A însemnat totul pentru mine că ai fost alături de mine – nu ca rival, ci ca partener la dublu. Să împart terenul cu tine în acea seară și să împărtășim acele lacrimi – va fi pentru totdeauna unul dintre cele mai speciale momente ale carierei mele. Rafa, știu că ești concentrat pe ultima etapă a carierei tale epice. Vom vorbi când se va termina. Pentru moment, vreau doar să-ți felicit familia și echipa, care au jucat un rol important în succesul tău. Și vreau să știi că vechiul tău prieten te încurajează mereu și te va încuraja la fel de tare pentru tot ceea ce vei face în continuare.

Rafa that! (joc de cuvinte pornind la expresia ‘Roger that!, care include numele lui Roger Federer și care se traduce drept ‘Recepționat!, n.red.)
Întotdeauna cele mai bune gânduri,
fanul tău,
Roger”

Citește și:
Liam Payne a fost înmormântat. Foștii colegi din trupa One Direction au fost prezenți la ceremonie

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people