Mario Fresh a vorbit deschis despre accidentul prin care a trecut în copilărie și cele mai mari temeri ale sale.
Mario Fresh este printre cei mai în vogă artiști din România la momentul actual. Artistul este recunoscut pentru hit-urile sale, dar și pentru personalitatea lui, fiind tot timpul plin de viață. Cu toate că vorbește adesea despre lucruri pozitive, cântărețul în vârstă de 23 de ani a povestit despre momentele dramatice din viața lui.
Într-un podcast găzduit de Damian Drăghici, Mario Fresh a vorbit deschis despre un accident pe care l-a avut în copilărie. Totul s-a petrecut când acesta avea 8 ani și era la Iași împreună cu părinții lui. Mario se plimba cu bicicleta când a intrat cu aceasta într-o vitrină de sticlă, chiar sub ochii tatălui său. Impactul a fost unui masiv și a fost dus de urgență la spital, după ce pierduse deja mult sânge.
„La 8 ani era să mor. Mi s-a blocat ghidonul, am intrat cu bicicleta într-o vitrină de doi metri, m-am tăiat tot. M-au dus la spital, nu mai aveam sânge deloc, de-abia mă mai țineau părinții. Și am intrat în vitrina aia fix în fața tatălui, care asambla un chioșc propriu. S-a ridicat un pic, că-l durea spatele, m-a văzut cum am intrat în vitrina aia uriașă. Mi-am spart tot în mine. A albit instant! Atunci a albit, avea 34-35 de ani. M-au cusut în ziua respectivă, am stat acolo două nopți, apoi m-au trimis acasă. Mi-era frică de spital.”
De asemenea, artistul a vorbit despre cele mai mari temeri ale sale de care a reușit, însă, să scape. Una dintre ele era frica de moarte, iar uneori avea gânduri negre ce îi provocau anxietate. Cu toate că a trecut peste acest lucru, Mario Fresh a recunoscut că a rămas totuși cu alte frici.
„Cea mai mare frică a mea era de moarte. Dar acum nu mai am. Am mai avut momente de anxietate, mă mai ia câte un gând prost, dar am ajuns să mă joc cu ele. Mi se strânge inima când văd șerpi sau rechini. Am o frică teribilă și când văd filmulețe pe Instagram. Pe la 4 sau 5 ani, eram la țară, mă jucam cu niște mașinuțe pe preș. Și erau două gâlme, la un moment dat, am tras preșul și erau doi șerpi. Am țipat, șerpii veneau spre mine, dar a venit bunicul cu o sapă, pe unul l-a omorât, celălalt a intrat în pământ, a scăpat”, a mai spus Mario Fresh.
Foto: Arhiva ELLE