Magda Pălimariu, confesiuni despre căsnicia cu soțul ei. Cum se înțeleg cei doi: „Nu este totul roz”

Magda Pălimariu a vorbit deschis despre relația de cuplu cu soțul ei și a spus cu ce provocări s-a confruntat de-a lungul timpului.

Magda Pălimariu este în culmea fericirii. Vedeta s-a mutat de câteva luni în Norvegia, țara natală a soțului ei, iar recent a anunțat că așteaptă primul copil. Prezentatoarea de la ProTv este însărcinată în 7 luni și este nerăbdătoare să își strângă băiețelul în brațe. Aflată în cea mai frumoasă perioadă a vieții, vedeta a vorbit deschis despre relația pe care o are cu partenerul ei de viață.


Magda Pălimariu, declarații inedite despre relația cu soțul ei

Într-un interviu acordat pentru Viva!, Magda a dezvăluit cum se înțelege cu soțul ei. Vedeta și partenerul său de viață se completează perfect unul pe celălalt. Ba mai mult, prezentatoarea de la Pro TV a declarat că perioada pandemiei i-a apropiat și mai mult și au ajuns să se înțeleagă mai mult.

„Ne-a prins tare bine această perioadă de petrecut timpul împreună. Când ești lângă un om zi de zi, legătura devine mai puternică și e mai ușor să îl înțelegi pe celălalt așa cum este el, cu bune, cu rele, și să îi poți accepta defectele, să înveți să trăiești așa, fără frustrări sau, știu eu, mari compromisuri. Pentru că nimeni nu e perfect, nu-i așa?', a declarat Magda Pălimariu pentru Viva!


Cu toate că sunt o adevărată echipă în viața de zi cu zi, vedeta a recunoscut că și în relația lor au existat provocări de-a lungul timpului. Cum viața nu este tot timpul roz, Magda a precizat că și dificultățile au farmecul lor într-o relație de cuplu, iar ambii parteneri fac tot posibilul să găsească împreună soluții pentru problemele lor.

„Provocări… da, cred că sunt la tot pasul, dar e important să fi învățat, să stii cum să gestionezi situațiile și să le faci față. Mă întreb: cum ar fi oare viața fără provocări? (râde) Cum spuneam, cred că tot ție, într-un interviu precedent, atât eu, cât și soțul meu avem maturitatea emoțională, câștigată în timp, care ne ajută să depășim altfel situațiile și provocările pe care le întâmpinăm. Nu zic că este totul roz, dar comunicăm foarte mult, știm clar ce ne dorim și încercăm de fiecare dată să găsim soluția benefică pentru amândoi, de fapt, pentru familia noastră.', a mai spus vedeta.


Vedeta a dezvăluit secretul relației ei de cuplu

Magda Pălimariu a spus că secretul relației lor este înțelegerea și acceptarea calităților, dar și a defectelor. Vedeta a spus că încearcă zilnic să învețe ceva nou despre partenerul ei și să se bucure de tot ce este mai frumos în relația lor.

„Încercăm zi de zi să învățăm cât mai multe unul despre celălalt și unul de la celălalt, astfel încât să putem găsi o cale de mijloc și soluții atunci când lucrurile nu stau neapărat așa cum ne-am dori noi. Învățăm să ne acceptăm și defectele sau lucrurile care pentru unul dintre noi păreau normale până în momentul în care am devenit un cuplu, iar pentru celălalt erau neobișnuite. Fiecare a avut modul lui de viață, tabieturile sau convingerile lui, așadar fiecare trebuie, cum spuneam, să învețe de la celălalt și să îl accepte așa cum este. Dar noi avem noroc în acest sens, pentru că în foarte multe privințe ne asemănăm foarte tare și nu vedem lucrurile foarte diferit. În această relație știm să ne bucurăm de tot ce este frumos și minunat și, în același timp, atunci când apar nori pe cerul dragostei știm cum – și avem și puterea – să readucem soarele.', a mai declarat Magda.


Citește și:
Cum a surprins-o George Burcea pe Viviana Sposub de ziua ei, chiar în direct în cadrul emisiunii matinale de la Kanal D

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people