Loredana și Delia au marcat prezența lor pe scena iUmor cu un moment de-a dreptul exploziv, sărutându-se în fața tuturor. Iată care a fost contextul: Loredana a fost prezentă în emisiunea din al cărei format face parte și Delia, cele două fiind colege în platoul unei alte emisiuni produse de Antena 1. Artistele se cunosc bine, iar statutul lor de dive extrem de apreciate în lumea muzicală de la noi a condus chiar la speculații despre o eventuală rivalitate, dar cântărețele au negat categoric astfel de zvonuri. Mai mult, cele două au și pozat anul trecut într-un pictorial împreună, făcând declarații flatante una la adresa celeilalte.
Sărutul dintre Loredana și Delia i-a prilejuit uimirea lui Mihai Bendeac, și el membru al echipei emisiunii iUmor. Acesta a mărturist ulterior că este invidios pe Delia și că o apreciază enorm pe Loredana, atât din punctul de vedere al aptitudinilor sale muzicale, cât și pentru că aceasta, la 50 de ani, continuă să rămână o femeie extrem de senzuală. „Loredana face parte din cele 15 – 20 de persoane din showbiz-ul românesc care sunt cu adevărat ceea ce se numește un super-star. Loredana respiră super-star. Îţi dai seama, once în a lifetime, să mă vadă pe mine mama la televizor pupându-mă pe gură cu Loredana Groza'.
Citește și:
Cum arată la doi ani Alexandru, fiul lui Ștefan Bănică și al Laviniei Pîrva
Foto: arhiva ELLE, captură iUmor