Lidia Buble a vorbit deschis despre problemele de sănătate cu care se confruntă.
Lidia Buble a dezvăluit recent că s-a confruntat cu probleme de sănătate, asta după ce a anunțat că urmează o schimbare importantă în viața ei. Artista a primit apoi numeroase mesaje de la fani, aceștia fiind convinși că este vorba despre o schimbare la nivelul nasului. Ulterior, Lidia i-a asigurat că nu dorește să își opereze nasul, fiind deja plictisită de toate comentariile referitoare la acest aspect.
Cântăreața este cunoscută pentru faptul că este cât se poate de deschisă cu fanii ei și le povestește ultimele întâmplări. Lidia a anunțat o surpriză inedită, e urmează să fie dezvăluită în curând, însă internauții s-au gândit că este vorba de o operație estetică la nivelul feței. Artista a clarificat imediat situația, explicând că îi este teamă să își opereze nasul, chiar dacă are și probleme de sănătate.
„Săptămâna trecută am fost la control să îmi văd sinusurile, că mă dureau urechile și capul. S-a dus durerea și pe gât în jos, mă durea foarte tare gâtul. (…) Nu am mai suportat și m-am dus la doctor și îi zic: Uitați așa, așa… Plus că atunci când îmi suflam nasul vedeam sânge și m-am speriat și am zis că ceva nu e în regulă, trebuie să mă duc. El mi-a zis că am cornetele nazal crescut destul de mult și că pot să mai amân operația, dar momentan pot să o mai amân. Asta pe lângă deviația care este destul de mare și am episoade de 2-3 secunde în care nu mai am aer. Acum, când mi-a zis de operație, eu m-am speriat. La noi la cântăreți e important cu nasul, nu te joci, poți să nu mai cânți la fel. Primul lucru pe care l-am întrebat a fost dacă o să mi se schimbe voce și mi-a zis: ‘Nu, Lidia. Dacă tu nu îți umbli la dimensiunile nasului, să îl faci mai mic, atunci nu o să ți se întâmple nimic.'” , a povestit Lidia Buble pe Instagram.
Cântăreața le-a transmis celor care îi adresează comentarii răutăcioase despre nasul ei că nu plănuiește să îl schimbe și se iubește enorm așa cum este. Ba mai mult, le-a transmis și un mesaj femeilor care încearcă să o demoralizeze.
„Nu înțeleg cum de nu v-ați plictisit. Sau eu dacă am o problemă cu nasul meu și mă deranja și nu eram îndrăgostită până peste cap de mine așa cum sunt, chiar credeți că nu îmi permiteam să îmi fac nasul? Nu înțeleg de ce v-ar deranja pe voi ce pe mine nu mă dreanjează. Pentru fetele răutăcioase… eu pe bărbați în general cu asta i-ar rupt, cu nasul. (…) Și cu toate astea, că am nevoie, eu nu vreau și mi-e și frică. Chiar amân, sper să nu fie nevoie vreodată și să mă descurc cu ele așa cum e. Eu v-am zis, mie îmi plac oamenii cu nasul mare, iar dacă e să îi fac ceva o să-l fac doar mai mare.”, a mai spus Lidia Buble.
Ba mai mult, artista a continuat jocul și a spus, în glumă, că există posibilitatea să își facă o intervenție, poate la nivelul sânilor sau chiar să își schimbe culoarea ochilor, acum că tehnologia a avansat atât de mult.
Foto: Instagram