Lea Michele este însărcinată! Actrița în vârstă de 36 de ani așteaptă cel de-al doilea copil împreună cu soțul ei, Zandy Reich, confirmând vestea sarcinii printr-o postare emoționantă publicată pe Instagram.
Lea Michele este însărcinată
Împărtășind o serie de fotografii în care pozează într-un șal alb și în lenjerie intimă, Lea Michele apare în acele imagini în timp ce își privește burtica de gravidă: „Mami, tati și Ever sunt nespus de fericiți. 💛', a transmis Lea Michele pe Instagram.
Noul membru al familiei se va alătura fiului Ever Leo, în vârstă de 3 ani. Cuplul l-a întâmpinat pe Ever în august 2020. Fosta vedetă din Glee și președintele companiei de îmbrăcăminte AYR au avut o relație de prietenie înainte să înceapă să formeze un cuplu în 2017. Doi ani mai târziu, în 2019, Lea Michele și Zandy Reich s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii intime în nordul Californiei.
Vorbind anterior cu PEOPLE despre relația lor de cuplu, Lea Michele și-a lăudat soțul ca fiind „cel mai incredibil din întreaga lume' pentru sprijinul său, menționând: „Cea mai bună zi din tot anul a fost atunci când soțul meu l-a dus pe fiul meu să vadă Funny Girl. Au venit la un matineu și amândoi au fost în public. Fiul meu a stat la tot spectacolul și a fost atât de special pentru mine să îl am acolo și să o văd pe mămica lui'.
Speranța ei este că Ever va recunoaște într-o zi că „poate au fost momente pe care le-am ratat de-a lungul anului, dar pentru el să vadă unde eram, ce făceam și munca grea pe care o depuneam, a însemnat totul, foarte mult pentru mine'.
„Sunt incredibil de recunoscătoare că pot spune acum că am făcut asta și am făcut-o bine. Acum este timpul să fiu doar mama lui Ever pentru o vreme.', a mai spus actrița.
Actrița a vorbit deschis despre fertilitate
Fosta actriță din Glee a dezvăluit anterior că a depus eforturi mari să conceapă un copil a doua oară.
„Călătoria noastră de a aduce al doilea copil pe lume nu a fost ușoară și am avut parte deja de câteva inimi frânte de data aceasta', a scris ea pe Instagram Stories în martie 2022, adăugând că are „credință că Dumnezeu ne va aduce un altul când va fi momentul potrivit'.
Actrița a fost în trecut deschisă cu privire la experiența ei în materie de fertilitate, în special în ceea ce privește modul în care aceasta a fost legată de cea cu sindromul SOPC (sindromul ovarelor polichistice). Într-un live de pe Instagram din martie 2021 cu Katherine Schwarzenegger, la șapte luni după ce l-a născut pe Ever, Lea Michele și-a amintit că s-a întrebat dacă ar trebui să „înceteze' să mai încerce să conceapă în timp ce încerca să rămână însărcinată pentru prima dată.
„Mă tot gândeam: ‘Poate că asta nu este menit să fie pentru mine. Poate că acest lucru nu se va întâmpla. Este ceva care pentru mine, personal, a fost întotdeauna cea mai mare frică a mea din întreaga mea viață. Este ceea ce mi-am dorit mai mult decât orice', a împărtășit ea fanilor. „Din punct de vedere emoțional, a început să crească și să crească… apoi am rămas însărcinată'.
Citește și:
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiicei sale, Violeta, când i-a dezvăluit că ar vrea să fie actriță
Foto: Instagram