Ileana Lazariu și Alexandru Ion Țiriac au surprins cu un schimb de replici neașteptat pe rețelele de socializare.
Ileana Lazariuc și Alexandru Ion Țiriac au format un cuplu timp de 17 ani, iar împreună au doi copii superbi. Deși păreau că sunt de nedespărțit, vestea divorțului a uimit pe toată lumea. Cei doi s-au despărțit în secret în 2017, însă au rămas în relații bune pentru a-și crește copiii în armonie. Cu toate că nu mai formează un cuplu, replicile dintre ei denotă faptul că se înțeleg surprinzător de bine.
Recent, Ileana și Alexandru Ion au avut un schimb surprinzător de replici pe rețelele de socializare. Vedeta a postat o imagine dintr-o vacanță în care a mers alături de copii și fostul soț. Aceasta și-a amintit de un moment când fostul ei partener i-a făcut o fotografie în care a dorit să prindă și soarele puternic și i-a oferit indicații pentru a imortaliza perfect imaginea.
„Când tu ești centrul universului lui. Mișcă-te dreapta și zâmbește, a spus el, lumina soarelui te prinde mai bine din unghiul acela”, a scris Ileana Lazariuc în dreptul unei fotografii postată pe Instastory.
În urma postării fostei soții, replica lui Ion Ion a apărut la scurt timp. Acesta i-a răspuns vedetei și a transmis, printr-o repostare a fotografiei Ilenei, că a dorit să prindă soarele reflectându-se în părul ei: „Am vrut să prind apusul în părul tău”, i-a răspuns el fostei sale partenere.
Schimbul de replici nu se oprește aici întrucât Ileana Lazariuc i-a răspuns tatălui copiilor ei. Aceasta i-a dat dreptate și a recunoscut că au avut parte de un apus foarte frumos în acea zi, semn că își amintește cu drag despre acea perioadă.
„A fost frumos apusul în ziua aia, ai dreptate”, i-a răspuns savuros și prompt Ileana Lazariuc.
Cei doi împart 17 ani de amintiri prețioase împreună, iar venirea pe lume a celor doi copii a fost cea mai mare realizare. La scurt timp după nunta lor, Ileana și Alexandru Ion s-au mutat la Paris, însă s-au întors în București după o perioadă.
FOTO: Instagram