Jennifer Garner, fosta soție a lui Ben Affleck, „nu mai dorește' să aibă contact cu Jennifer Lopez, potrivit unor surse din apropierea actriței, care susțin că aceasta va comunica cu cântăreața doar dacă este vorba despre subiecte ce îi privesc pe copiii ei. Surse din apropierea lui Garner au declarat pentru publicația DailyMail.com că Garner, în vârstă de 52 de ani, a simțit că a fost folosită ca pion în timpul disoluției mariajului intens mediatizat al lui Jennifer Lopez cu Ben Affleck. În lunile dinainte de anunțarea despărțirii celor doi Garner a adoptat rolul de „consilier matrimonial' pentru cuplul aflat în dificultate, unii prieteni ai celor trei temându-se că aceasta ar fi fost forțată să „joace rolul de mediator'. Garner a ales acum să se distanțeze de Lopez și să păstreze orice interacțiune doar dacă aceasta are efecte asupra copiilor din familia lor extinsă.
„Jen nu mai dorește să comunice cu JLo decât dacă este vorba despre copii', a declarat sursa apropiată de fosta soție a lui Ben Affleck pentru Daily Mail. „Prietenii ei consideră că nu ar fi trebuit să-și permită să se implice atât de mult pentru a o ajuta pe JLo să își repare căsnicia cu Ben. Mai ales având în vedere că Jen s-a simțit uneori împotriva lui JLo în timpul propriei lor căsnicii. Jen este prea drăguță și a vrut cu adevărat să ajute, așa că a încercat.'
Din familia extinsă, fiica cea mai mare a lui Garner și a lui Affleck, Violet, în vârstă de 18 ani, a rămas cea mai apropiată de Lopez inclusiv după despărțirea celor două superstaruri. Cele două și-au petrecut o parte din vacanța de vară în Hamptons împreună, iar în luna noiembrie anul acesta sora lui Jennifer Lopez, Lynda, a vizitat-o pe proaspăta studentă la universitatea Yale. Garner a găsit interacțiunea dintre Violet și JLo „ciudată', potrivit sursei care a declarat că, în ciuda faptului că actrița dorește să păstreze distanța, nu ar vorbi niciodată de rău despre cealaltă fostă soție a lui Ben Affleck.
„Loialitatea lui Jen este față de tatăl copiilor ei – Ben – și față de copiii lor. Pentru că ei o iubesc pe JLo. Dar Jen nu ar vorbi niciodată de rău despre ea. Toată lumea știe că, dacă JLo ar vrea să petreacă timp cu copiii ei în afară de Violet, ar trebui să treacă prin Jen.', a mai afirmat aceeași sursă.
Jennifer Garner și Ben Affleck au împreună trei copii. După divorțul lor din 2018, fosta soție a lui Ben Affleck a început o relație cu omul de afaceri John Miller. Acum, presa speculează că cei doi urmează să se căsătorească, arătând chiar că nunta ar urma să aibă loc la Paris și că Garner a făcut deja demersuri pentru a găsi o rochie de mireasă. Miller are la rândul său doi copii cu fosta sa soție, violonista Caroline Campbell. Jennifer Lopez are doi copii, gemenii Max și Emme, din fostul său mariaj cu cântărețul Marc Anthony.
Citește și:
Gemenii Prințului Albert și ai Prințesei Charlene, surprinși în ipostaze amuzante de Ziua Națională a Principatului Monaco
Foto: arhiva ELLE