Alexandra Ungureanu, câștigătoarea „Bravo, ai stil! Celebrities', a oferit o adevărată lecție de modă la gala ELLE New Media Awards 2022, evenimentul care a premiat cele mai influente personalități din mediul online. Artista a îmbrăcat o ținută semnată de Arsene Lucian Alexandru și s-a bucurat de atmosferă alături de nume mari din showbiz.
Alexandra Ungureanu a vorbit pentru ELLE România despre activitatea sa din social media și ce îi place să transmită comunității sale. Artista se bucură de aprecierea a zeci de mii de fani și este tot timpul deschisă către trenduri noi. Cu toate acestea, cântăreața a dezvăluit că cel mai de preț lucru pe care și-l dorește să îl transmită este emoția.
„Ceea ce fac eu în plan artistic, care transcende și în partea asta de social media, este emoția. Fie că e vorba de muzică, de travel, zona de fashion, este una caldă, prietenoasă, cu care îmi tratez urmăritorii. Le propun lucrurile pe care le-am încercat și îmi plac. Recomand tuturor, dincolo de campaniile pe care le fac. Lucrurile pe care le fac în social media mă reprezintă.', ne-a declarat Alexandra Ungureanu în cadrul galei ELLE New Media Awards 2022.
Ce schimbări vrea să facă Alexandra Ungureanu în carieră
În ceea ce privește planurile de viitor, Alexandra Ungureanu ne-a dezvăluit că a avut parte de o revelație, după ce s-a întors pe scenă. După o perioadă în care concertele au fost restrânse, vedeta s-a bucurat din plin să fie, din nou, în fața a mii de fani. Ba mai mult, cântăreața a spus că este în căutarea unei noi direcții muzicale, având în vedere schimbările care au avut loc în ultima perioadă.
„Muzica rămâne. Am avut o revelație vara asta pentru că a fost primul an de după pandemie în care am cântat destul de mult și, în afară de lucrurile pe care le fac din punct de vedere muzical în emisiunea mea, „Duet cu Alexandra', de pe YouTube, cumva am avut senzația la un moment dat că am pierdut bucuria asta a scenei sau credeam că a trecut prea mult timp încât să mai am emoția aia. Dar am avut o serie de concerte acustice superbe. Dincolo de asta, muzical, e o perioadă de căutări pentru că piața s-a schimbat foarte mult și simt că sunt aproape să-mi găsesc vocea aceea care a convins oamenii. Acum caut o nouă direcție muzicală. Bineînțeles, nu o să reinventez roata, dar ceva care să vorbească despre mine în contextul actual.'
În ceea ce privește timpul liber, Alexandra Ungureanu își dorește să se bucure mai mult de excursiile prin țară și să descopere noi colțuri de vis din România. Artista a spus că plănuiește să viziteze mai mult și și-ar dori să exploreze în profunzime frumusețile locale.
„Călătoresc foarte mult în România pentru că s-au deschis atât de multe locuri de cazare care oferă experiențe fabuloase, natură, design special, relaxare. Locuri absolut spectaculoase. Îmi doresc să plec la drum din nou', a mai spus vedeta.
Citește și:
Regele Charles al III-lea a răbufnit în timpul unei ceremonii din Irlanda de Nord. Ce l-a deranjat atât de tare pe monarh
Foto: Arhiva ELLE