Emil Rengle, dezvăluiri inedite despre relația cu logodnicul său, Alejandro Fernandez: „Plănuiam de ceva timp”

Emil Rengle și partenerul său, Alejandro Fernandez, au vorbit deschis despre începutul relației lor.

Emil Rengle și Alejandro Fernandez formează un cuplu de ceva timp. Acum câteva luni, cei doi s-au logodit. Emil Rengle, cel care a câștigat show-ul „Românii au talent' în anul 2018, a organizat în secret o cerere în căsătorie spectaculoasă.


Emil Rengle, detalii despre relația cu Alejandro

Emil Rengle și partenerul său spaniol, Alejandro, au împărtășit recent detalii despre relația lor, explicând cum s-au cunoscut în realitate. Dansatorul a mărturisit că l-a întâlnit pe actualul său iubit printr-o aplicație de întâlniri destinată comunității LGBTQ și că atracția fizică a fost cea care i-a apropiat inițial. După câteva întâlniri față în față, au realizat că merită să își dea o șansă și să construiască o relație.


„Ne-am cunoscut printr-o aplicație, ne-a plăcut cum arătăm. Plănuiam de ceva timp, știam că el este cel cu care vreau să merg înainte. El nu a avut idee până în ultima clipă că urmează să îi cer mâna. A fost pe o plajă frumoasă, un moment potrivit să fac asta. Am ales Mexic pentru că am o verișoară acolo, e și legal să faci acest lucru. A fost o săptămână desprinsă din realitate', a mărturisit Emil Rengle în emisiunea „La Măruță' de la PRO TV.

Fostul participant de la Survivor România și Românii au talent a declarat că nu s-a confruntat cu prea multe prejudecăți după ce a apărut în public alături de iubitul său, chiar dacă se află într-o țară unde căsătoriile între persoane de același sex sunt interzise. Din contră, el afirmă că a fost mai criticat înainte de a-și face relația cunoscută.

„România e casa noastră. Sunt multe proiecte în derulare. După Vocea României, va face muzică. Urmează să scoată și un album. Am fost mai judecat înainte de relație. Nu am avut probleme să mă arăt așa cum sunt. De când cu relația, oamenii se simt foarte inspirați', a completat Rengle.

Și logodnicul său, Alejandro, a avut câteva lucruri de împărtășit despre primele momente ale relației lor. Cătălin Măruță l-a întrebat dacă era conștient că Emil este faimos în România și dacă a căutat vreodată informații despre el pe Google, mai ales că fanii îl recunoșteau oriunde mergeau împreună.


„Nu aveam idee cine era. Pur și simplu, de câte ori ieșeam, mă gândeam că poate e faimos, pentru că îl oprea lumea să facă poze cu el. Tot ieșeam la întâlniri, lumea îl oprea, deci trebuie să fie faimos. Nu l-am căutat, pentru că am o filozofie să cunosc întâi persoana până să caut în online. În online poate să fie prezentat ca oricine. Eu stăteam în România pentru două luni. Eu stăteam în Londra, timp de zece ani. Am făcut o universitate, după care am lucrat', a zis iubitul lui Emil Rengle.

Cei doi s-au logodit

Alejandro Fernandez, partenerul lui Emil Rengle, are 27 de ani, provine din Londra, însă în prezent, el locuiește în București, unde lucrează în domeniul afacerilor, fiind consultant. Tânărul, care are origini spaniole, a participat la audițiile pe nevăzute de la „Vocea României', fiind susținut de iubitului său, Emil Rengle.


„El s-a mutat în România în luna martie, din Anglia, l-a trimis Dumnezeu', a declarat Emil Rengle pentru cancan.ro

Alejandro Fernandez a adăugat faptul că el a fost cel care a făcut primul pas, iar în continuare a spus ce admiră la partenerul lui.

„Nu știu dacă am voie să zic asta în fața camerei. Dar îmi place entuziasmul lui, îmi place personalitatea lui, este frumos, este determinat, uitați-vă la el, este Emil Rengle', a spus Alejandro Fernandez, partenerul lui Emil Rengle. 


Citește și:
Smiley, declarații emoționante despre rolul de tată și cum i s-a schimbat viața: „Îți aduce frici’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people