Detalii cutremurătoare despre George Michael ies acum la iveală. Ce dezvăluie biografia artistului

George Michael a suferit o decădere teribilă din cauza consumului de substanțe interzise.

Detalii cutremurătoare despre George Michael ies acum la iveală. Ce dezvăluie biografia artistului

Ultimii ani ai lui George Michael au fost marcați de o decădere chinuitoare din cauza substanțelor ilegale, în special așa-numitul drog GHB, supranumit „drogul violului”. După ce cântărețul de la „Careless Whisper” și-a încheiat turneul 25 Live Tour în 2008, el „a trăit într-o ceață”, potrivit unei noi biografii.

George Michael, dependent de substanțe interzise

În septembrie 2008, solistul Wham! a fost descoperit de poliție încercând să atragă bărbați într-o toaletă subterană din Heath. După ce l-au percheziționat pe Michael, aceștia au găsit marijuana și cocaină și l-au arestat. Câteva luni mai târziu, a fost arestat din nou după un accident de mașină, iar poliția l-a găsit „transpirat”, cu „ochii deschiși și pupilele dilatate”.

Regretatul artist a avut probleme cu legea și în 2010. Acesta și-a pierdut permisul de conducere pentru cinci ani și a fost condamnat la opt săptămâni de închisoare după ce a intrat cu Range Rover-ul său într-un magazin foto din Londra. El a fost găsit vinovat de conducere sub influența substanțelor interzise.

Drogul a alimentat, de asemenea, relația de nouă ani, cu intermitențe, a lui Michael cu actorul britanic de filme pentru adulți și escorta Paul Stag. Stag livra drogul în sticle de șampon de dimensiuni de călătorie, iar Michael îl amesteca într-un pahar de Coca-Cola, se arată în biografie.

„Dormea până la jumătatea după-amiezii, apoi rămânea drogat aproape în fiecare moment de veghe. Stătea la calculator jucând jocuri video, se uita la televizor, aranja întâlniri alimentate cu GHB și lua jointuri la miezul nopții la Hampstead Heath.”, scrie James Gavin în biografia „George Michael: A Life”.

Artistul a fost internat în Elveția

În februarie 2006, cântărețul a fost găsit în stare deplorabilă în mașina sa, care era blocată în diagonală pe o bandă de circulație la mai puțin de trei kilometri de casa sa din Regent’s Park. Când poliția a bătut în geam, Michael a deschis portiera, „semi-conștient și mormăind”.

O percheziție a scos la iveală marijuana și GHB în posesia sa. O sursă a declarat atunci pentru Daily Mirror că ofițerii au descoperit, de asemenea, jucării sexuale, inclusiv „o mască fetișistă”. Cu câteva luni înainte să moară, artistul a fost internat într-o clinică de dezintoxicare în Zurich, echivalentul pentru dependenți al unei stațiuni continentale de cinci stele care costa de la 130.000 de dolari în sus pe săptămână. Michael a ajuns să stea în Elveția pentru aproape un an, lucru care l-a costat „aproximativ 1,5 milioane de lire sterline”. În decembrie 2016, chiar în ziua de Crăciun, artistul a fost găsit decedat în casa lui din Londra.

Citește și:
Gina Chirilă & Bogdan Vlădău, dezvăluiri neașteptate despre problemele din relația lor

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people