Destinația emoționantă unde s-a recules Georgina Rodriguez, la 4 luni de la pierderea unuia dintre gemenii ei

Georgina Rodriguez a vizitat un loc sfânt, la 4 luni de la moartea unuia dintre gemenii săi și ai lui Cristiano Ronaldo.

Georgina Rodriguez a făcut o vizită surpriză la locul sfânt de la Fatima, în Portugalia, la șase luni de la pierderea devastatoare a unuia dintre gemenii ei. Tânăra de 28 de ani s-a alăturat pelerinilor și altor credincioși cu ocazia vizitei sale din weekend în locul unde se spune că Fecioara Maria ar fi apărut celor trei copii în urmă cu mai bine de 100 de ani.


Georgina Rodriguez, vizită într-un loc sfânt

Emoționanta ei călătorie la sanctuar a avut loc după ce fotbalistul de la Manchester United, Cristiano Ronaldo, a lipsit de la turneul de pre-sezon al clubului său din cauza unei „probleme de familie'. Absența sa a fost legată la momentul respectiv de încercările continue ale cuplului de a depăși durerea pierderii băiețelului lor pe 18 aprilie, după ce Georgina a fost la naștere.

Georgina și-a făcut timp la Sanctuarul Fatima pentru a cere îndrumare spirituală, scriind într-o postare alături de o serie de fotografii pe care le-a încărcat pe Instagram, că se roagă pentru a trece peste suferința familiei.


„Continuă să mă ghidezi și să-mi luminezi calea, fecioară', urmat de un emoticon cu o inimă și un înger.

Georgina s-a îmbrăcat în stilul ei glamour obișnuit, optând pentru o rochie albă midi, cu mâneci trei sferturi. De asemenea, partenera lui Ronaldo a completat ținuta cu o geantă tot albă și o eșarfă cu imprimeu pusă pe cap.

Înregistrările video realizate la fața locului au arătat că nu era singură, ci a sosit la sanctuar împreună cu gărzile sale de corp de încredere Sergio și Jorge Ramalheiro și cu o echipă de filmat. Rapoarte locale neconfirmate au declarat că imaginile au fost înregistrate pentru o următoare serie a emisiunii sale de șase episoade de pe Netflix „I Am Georgina', difuzată în ianuarie, care a descris viața ei de la o lucrătoare într-un magazin cu 10 lire sterline pe oră până la viața alături de Cristiano Ronaldo.


Nu este prima dată când Georgina își manifestă latura religioasă. În prima serie a emisiunii „I am Georgina', ea a vizitat catedrala din orașul său natal Jaca, din nordul Spaniei, pentru a se ruga.

Unul dintre gemenii cuplului a murit la naștere

Cristiano Ronaldo și iubita lui, Georgina Rodriguez, au trecut prin momente dramatice după ce modelul a născut prematur, iar unul dintre gemeni a murit. Anunțul a fost făcut de către fotbalist pe contul său de Instagram.

„Cu imensă tristeţe trebuie să vă anunţăm că băieţelul nostru a murit. Este cea mai mare durere pe care un părinte o poate simţi. Doar naşterea fetiţei noastre ne oferă puterea să trecem peste acest moment cu un pic de speranţă şi fericire.'


Citește și:
Adela Popescu și Radu Vâlcan sărbătoresc 7 ani de când s-au căsătorit

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people