Denis Hanganu, actorul din serialul „Clanul' difuzat la Pro TV, trăiește o poveste de dragoste superbă alături de partenera sa, Raluca. Cei doi au o relație de ceva timp, iar iubita actorului îl susține necondiționat și îi este alături în fiecare moment.
Denis Hanganu, despre relația cu Raluca
Denis a vorbit despre relația cu iubita sa într-un interviu acordat pentru revista Viva!, unde a povestit cum s-a cunoscut cu Raluca și care este secretul unei relații de invidiat. Actorul a dezvăluit că relația lor a început într-o vară pe care nu o va uita niciodată, iar conexiunea dintre ei nu a putut fi trecută cu vederea.
„Într-adevăr, totul a început în timpul unei veri ca nicio alta, pe care tocmai datorită acestui eveniment fericit n-am s-o pot uita. A fost o întreagă suită de întâmplări ce a condus lucrurile de așa natură încât să ne întâlnim, și cert este că a existat din prima clipă acea conexiune specială cu caracter de unicitate. Și cum ceea ce este unic trebuie păstrat și protejat, mi-am dorit foarte mult că ea să rămână în viața mea', a declarat Denis.
De asemenea, Denis a dezvăluit că iubita sa nu face parte din lumea artistică, iar meseria ei este cu totul diferită față de cariera lui în actorie. Raluca este medic, iar actorul nu poate fi mai mândru de partenera sa, care zilnic vine în ajutorul oamenilor.
„Nu, ea nu vine din domeniul artistic, ci din cel medical, și e cu atât mai bine, părerea mea. Avem ce ne povesti acasă unul celuilalt, nu ne plictisim niciodată. Este un medic chirurg grozav, foarte dedicat, și sunt mândru că face parte tagma medicilor tineri din valul noilor generații care nu aplică pacienților aceleași principii și practici învechite și arhicunoscute pe la noi', a continuat acesta.
În ceea ce privește căsătoria, actorul a declarat că destinul unui cuplu nu constă într-un act oficial, însă crede în căsnicie. Cu toate acestea, Denis Hanganu nu a oferit detalii despre eventuale planuri ale lor în acest sens.
„Bineînțeles că destinul unui cuplu nu stă într-un act de căsătorie, dar în același timp îl înnobilează, ori aici sunt frumusețea și sensul lucrurilor. Oamenii aveau diferite ceremonii sau ritualuri de căsătorie, încă din cele mai vechi timpuri, pentru a realiza oficial uniunea dintre cei doi. E o dovadă de identificare în fața lumii, până la urmă. Sigur că e opțiunea fiecăruia și putem fi cârcotași să spunem că „nimic nu garantează nimic', dar nu despre asta e vorba și, oricum, nu astfel de concepții sau principii au stat la baza unui curs sănătos al lucrurilor. Dacă ar fi așa, probabil pe aceeași logică n-am mai face nici copii, că nu ne garantează nimeni nimic despre ei și evoluția lor. Revin și închei prin a reitera că eu cred în căsătorie', a spus Denis.
Citește și:
Conflictul dintre Andreea Bălan și George Burcea continuă! Ce acuzații îi aduce actorul fostei sale soții
FOTO: Arhivă ELLE