Dana Rogoz a vorbit despre relația specială dintre copiii ei și fratele lor vitreg, Barbu.
Copiii Danei Rogoz, Vlad și Lia, împărtășesc o relație specială cu fratele lor vitreg, Barbu, fiul pe care soțul ei, Radu Dragomir, îi are din căsnicia cu actrița Ozana Oancea. Familiaritatea și legăturile strânse dintre cei trei frați sunt evidențiate de vedetă, care subliniază că au petrecut mult timp împreună, consolidându-și astfel relația specială.
Chiar dacă există o diferență de vârstă considerabilă între ei, de 13 și, respectiv, 16 ani, iar Barbu a urmat studii în Elveția și Canada, relația dintre el și frații săi mai mici este extrem de strânsă. Această apropiere este consolidată prin experiențele și timpul petrecut împreună, potrivit declarațiilor Danei Rogoz.
Barbu, revenit recent din Canada în țară, a fost surprins de Dana Rogoz în timp ce se distra alături de frații săi mai mici. Într-un interviu din vara anului 2021, în podcastul „Acasă la Măruță”, actrița a subliniat buna înțelegere dintre ea și Barbu. Barbu a început să studieze în Elveția la o facultate de Management de stat, iar mai apoi și-a continuat educația în Canada, conform informațiilor oferite de actriță.
„Barbu s-a întors de la studii din Canada, așa că weekendul acesta au avut mai mult timp ei trei, împreună. Prima poză din Japonia, a doua de ieri, de acasă”, a scris Dana Rogoz pe Instagram.
Dana Rogoz a vorbit recent despre relația dintre cei doi copii ai ei și fratele lor vitreg. Barbu nu studiază în România, însă, de fiecare dată când are ocazia, revine cu drag în țară și petrece timp alături de Vlad și Lia, față de care este apropiat și cu care se înțelege foarte bine. De mai multe ori de până acum, actrița și soțul ei l-au avut alături de Barbu în vacanțele lor de familie.
„Au o relație foarte frumoasă toți 3. Vlad și-a luat în serios rolul de frate mai mare al Liei și o iubește, o protejează, o alintă. Iar ea îl adoră pur și simplu. Barbu e plecat acum la studii în străinătate, dar când are o fereastră și se întoarce în țară, Vlad și Lia i-ar sta continuu în brațe, în cârcă, agățați de picioare sau fix pe cap. E minunat să îi privești, iar Radu și cu mine sperăm să fie mereu uniți, căci nu există relație mai puternică decât cea dintre frați”, a spus Dana Rogoz într-un interviu pentru viva.ro.
Dana Rogoz și Radu Dragomir formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. S-au căsătorit în anul 2012 și acum au o familie superbă împreună. Actrița consideră că în cazul lor nu există anumite secrete care stau în spatele relației lor armonioase.
„S-au împlinit deja 19 ani de relație. Și nu, nu îmi vine să cred că, practic, mai mult de jumătate din viața mea am trăit-o alături de Radu. Anii trec și devine din ce în ce mai greu calculul lor, dar ce contează e că nu trec degeaba. Că am construit o familie împreună, că am creat multe amintiri extraordinare și că noi continuăm să ne facem visuri doar împreună. Nu există secrete, nu există rețete. Există doar iubire. Dacă e iubire, este și înțelegere, și încredere, și iertare, și ascultare, și tot. Iubire să fie”, a completat Dana Rogoz pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE