Cum a reacționat Delia după ce a fost criticată pentru faptul că nu își dorește copii

Delia a reacționat dur pe rețelele de socializare, după ce a fost criticată pentru declarațiile referitoare la familie și copii.

Cum a reacționat Delia după ce a fost criticată pentru faptul că nu își dorește copii

Delia a fost întrebată în repetate rânduri dacă are în plan să devină mamă sau de ce nu are un copil până în prezent. Recent, artista a recunoscut că nu își dorește să își mărească familia, motiv pentru care internauții au criticat-o dur. În urma scandalului din mediul online, jurata de la „X Factor” a reacționat.

Afirmațiile Deliei au iscat intrigi pe rețelele de socializare, iar internauții au pus-o la colț pe vedetă pentru faptul că a spus că nu își dorește copii. Declarațiile sale au devenit virale pe internet, iar reacțiile și părerile nu au întârziat să apară. În urma criticilor, Delia nu a lăsat situația să treacă fără să reacționeze, motiv pentru care a distribuit un mesaj dur.

Delia a reacționat în urma criticilor

Jurata de la „IUmor” a ținut să explice, din nou, care este punctul ei de vedere, însă de această dată a repostat un discurs al lui Ricky Gervais, în care vorbește despre motivele pentru care nu își dorește să devină părinte. De asemenea, în completarea discursului susținut de actorul american, Delia a repostat și un mesaj pe contul ei de Instagram referitor la părerile oamenilor cu privire la viața personală a celorlalți.

„Eu nu mai pot cu oamenii care au o obsesie crâncenă și anume întrebarea care le macină sfincterul gândurilor „de ce nu are x copii?”. Nu cred că există o lipsă de bun simț mai crasă decât intrarea asta cu bocancii în intimitatea cuiva, în spațiul discret al unei ființe umane că nu mai poate Gigel să doarmă noapte că X nu are copii, de parcă e scris undeva că toți trebuie să fie părinți. Unii nu își doresc, cel puțin momentan, alții nu au o situație financiară ok după calculele lor, alții străbat lumea în lung și-n lat și nu vor altceva. Motive sunt nelimitat, dar curiozitatea asta a românașului de prispă e sub orice critică. O viață aveți, dar vă preocupă altele. Trist.”, a fost mesajul repostat de Delia.

sursa: Instagram
sursa: Instagram

Declarațiile Deliei de zilele trecute au venit în urma întrebărilor referitoare la familia ei. Vedeta a explicat că nu își dorește un copil, invocând diverse motive personale, însă internauții nu au fost de acord cu ea și au ținut să o contrazică public.

„De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face, suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți. Ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi. Nu suntem prea simpatici așa, adică facem mult rău, consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm. De ce să fac? Încă unul? Nu, frate. Lasă să nu fie, nu stau eu bine fără stres și fără obligații? Nu plec eu de acasă când vreau și mă întorc când vrea inimioara mea? Nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da! Deci, vrei complicații? Fă un copil!”, a transmis vedeta pe rețelele de socializare.

Citește și:
Gina Chirilă & Bogdan Vlădău, dezvăluiri neașteptate despre problemele din relația lor

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people